Deficitul bugetar, pe tobogan în iulie
Deficitul bugetar a scăzut în luna iulie la 0,2% din PIB, de la 0,5% la finele lunii iunie, în condiţiile în care cheltuielile au fost mai mici atât ca valoare nominală, cât şi în termeni reali comparativ cu primele şapte luni din 2013. În primul semestru, veniturile bugetului consolidat au fost cu 4,5 miliarde lei sub nivelul programat, jumătate fiind încasări nerealizate din TVA, în timp ce chelutielile cu investiţiile s-au plasat mai jos cu 2,1 miliarde lei, iar cele pentru programele din fonduri UE cu 4,4 miliarde lei, informează Mediafax.
Guvernul şi-a fixat ca ţintă pentru acest an un deficit bugetar de cel mult 2,2% din PIB.La sfârşitul lunii iulie, veniturile totalizau 120,9 miliarde de lei şi reprezentau 18,3% din PIB. În termeni nominali, veniturile au crescut cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.
Încasările au fost mai mari la contribuţiile de asigurări sociale (+1,7 miliarde de lei), impozite şi taxe pe proprietate (+990 milioane de lei), accize (+1,27 miliarde de lei), impozitul pe profit (+864,5 milioane de lei) şi TVA (+643,5 milioane de lei).
În schimb, veniturile din taxe pe utilizarea bunurilor s-au redus cu 80%, ca urmare a încasării în anul precedent a taxelor de licenţă pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio în sumă de 2 miliarde de lei.Sumele rambursate de UE în contul plăţilor efectuate au scăzut cu 10,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În bugetul general consolidat sunt înregistrate numai sumele rambursate aferente proiectelor ai căror beneficiari sunt instituţiile publice, nefiind incluse şi cele destinate sectorului privat.
Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 121,9 miliarde lei, au fost mai mici atât în termeni nominali, cu 0,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, cât şi în termeni reali, acestea fiind inferioare cu 1 punct procentual ca pondere în PIB.
Cheltuielile de personal au crescut cu 3,3%, influenţate de majorarea salariului minim brut de la 1 ianuarie de la 800 lei la 850 lei şi a plaţii drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti. La capitolul bunuri şi servicii, cheltuielile au urcat cu 4%, în principal ca urmare a plăţii arieratelor către furnizorii de medicamente.Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 11,8 miliarde lei, respectiv de 1,8% din PIB, faţă de 14,9 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului precedent.
Ministerul Finanţelor menţionează că în perioada raportată din anul 2013 au fost achitate arierate ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale de circa 2 miliarde lei, precum şi arierate ale administraţiilor locale din împrumuturi din trezorerie în sumă de 800 milioane lei.
Cmentariile sunt închise