Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, eliberat din închisoare
Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost eliberat din închisoare, după ce Tribunalul Ilfov a admis cererea de eliberare condiționată a fostului primar al Constanței.
„Admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ștefan, aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală”, conform minutei publicate pe portalul instanțelor de judecată. Decizia este definitivă.
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, este în spatele gratiilor din mai 2019, când a fost extrădat din Madagascar, unde fugise din 2017, și încarcerat pentru a-și executa pedeapsa primită după condamnările din cazul retrocedărilor ilegale de terenuri şi din celebrul dosar Polaris.
Dosarul de eliberare condiționată a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Ilfov, care luni, 27 mai 2024, au decis că Radu Mazăre poate fi lăsat în libertate.