Cotroceni Summer School, ediția a V-a, la Muzeul Național Cotroceni. Ateliere de artă și muzeologie pentru copii!

Muzeul Național Cotroceni organizează, în perioada 23 iulie – 14 august 2024, cea de-a cincea ediție a Cotroceni Summer School, un proiect de educație non-formală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani.

Pe parcursul a patru săptămâni, copiii sunt invitați să participe la ateliere creative de educație pentru patrimoniu, care le vor oferi prilejul să descopere patrimoniul material și imaterial al Muzeului Național Cotroceni, dezvoltându-și, în același timp, abilitățile de comunicare și de interacțiune, spiritul artistic și creativitatea.

Participanții vor descoperi, cu ajutorul trainerilor specialiști ai Muzeului Național Cotroceni, câte o meserie specifică muzeului: cercetător, ghid, curator sau restaurator. Fiecare modul va avea doi traineri și un număr maxim de 20 de participanți (numărul minim este de 6 persoane).

Cele 4 ateliere se vor desfășura, în ordine, astfel:

-Atelierul de ghidaj

Durata: 2 ore/zi, 4 zile

Perioada: 23 – 26 iulie

Vârsta participanților: 8-12 ani

-Atelierul de curatoriat

Durata: 2 ore/zi, 4 zile

Perioada: 30 iulie – 2 august

Vârsta participanților: 8-12 ani

-Atelierul de cercetare

Durata: 2 ore/zi, 4 zile

Perioada: 6 – 9 august

Vârsta participanților: 12-15 ani

-Atelierul de restaurare

Durata: 2 ore/zi, 3 zile

Perioada: 12 – 14 august

Vârsta participanților: 10-13 ani

Participarea la ateliere este contra cost și se face prin completarea formularului de înscriere, disponibil pe site-ul Muzeului Național Cotroceni, la secțiunea Proiecte culturale/Proiecte educaționale/Cotroceni Summer School V. Înscrierile încep pe 9 iulie 2024.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.