Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj tranșant: Trebuie să ajutăm populația Ucrainei, grav afectată de război, însă îmi doresc măcar un armistițiu, prin care să se oprească uciderea de oameni nevinovați!
Europarlamentarul Maria Grapini a reiterat necesitatea unor negocieri de pace sau măcar a semnării unui armistițiu temporar, care să ducă la oprirea războiului din Ucraina.
“De când a început acest război, poziția mea a fost constantă. Sunt de acord să sprijinim cetățenii din Ucraina și vă spun sincer că am cerut, și în plenul PE, un mecanism de control pentru verificarea cheltuirii banilor de către oficialii ucraineni. Recent, am văzut, din nou, un caz elocvent, în care fostul președinte al Curții Supreme a Ucrainei, Vsevolod Kniazev, a fost reținut, la doar un kilometru de granița cu România, în regiunea Transcarpatia, în contextul în care era acuzat de luare de mită, în valoare de 2,7 milioane de dolari. Să fie clar: noi nu dăm bani Ucrainei ca să creăm oligarhi. Trebuie, așadar, un mecanism de control, care să permită ca banii să ajungă și să ajute spitalele, școlile, oamenii care nu mai pot lucra și nu mai au locuri de muncă!”, a punctat eurodeputatul Grapini.
În context, Maria Grapini a menționat, ca social-democrat și ca umanist, că dorește ca România să ajute populația Ucrainei, grav afectată de acest război, dar că, în același timp, își dorește o negociere pentru pace, măcar un armistițiu, prin care să se oprească uciderea oamenilor nevinovați din această țară.
De altfel, chiar în acest an, europarlamentarul a avertizat, în plenul PE, că, în ceea ce privește conflictul din Ucraina, diplomația a eșuat!
„Am avut, la Bruxelles, o întâlnire cu reprezentanții Parteneriatul estic – și mă refer aici la cele șase state, printre care și Ucraina – și am putut astfel discuta cu presa din această țară, care a fost prezentă, dar și cu deputați din Parlamentul acestui stat. I-am întrebat în privința stării de spirit a populației din Ucraina, cum mai poate rezista aceasta, în contextul unui război care a început acum mai bine de doi ani. Una dintre deputatele prezente ne-a spus că soțul dânsei a murit în război și a rămas cu doi copii. Din punctul meu de vedere, lecția de diplomație, examenul diplomației, a eșuat!”, a precizat eurodeputatul Grapini.
Maria Grapini a reamintit că, personal, a pledat de nenumărate ori, în Parlamentul European de la Bruxelles și Strasbourg, pentru pace, avertizând în privința consecințelor escaladării acestui conflict. Potrivit eurodeputatului, acum, este foarte greu ca războiul din Ucraina să mai fie oprit.
“Mai degrabă aș pleda pentru un armistițiu temporar – pentru a se discuta pe marginea soluțiilor de oprire a războiului – măcar să nu mai moară oameni, pentru că, din păcate, prea mulți oameni mor acolo!”, a mai spus Maria Grapini.
Nu în ultimul rând, eurodeputatul Grapini a reiterat faptul că nu este de acord cu poziția președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care militează pentru o politică de înarmare a Europei.
“Cred că trebuie să găsim alte soluții!”, a mai spus Maria Grapini.
Într-o altă intervenție, la Strasbourg, în plenul PE, Maria Grapini a opinat că eșecul diplomației europene și americane a dus la prelungirea războiului din Ucraina și, implicit, la pierderea de vieți omenești nevinovate.
Potrivit eurodeputatului Grapini, cetățenii din Ucraina trebuie ajutați, însă Comisia Europeană trebuie, la rândul său, să ceară Ucrainei să respecte drepturile minorităților. De asemenea, a mai spus Maria Grapini, Comisia trebuie să ia măsuri pentru a opri invazia pieței interne cu cereale din Ucraina!
“Deși războiul durează de atâta timp, discutăm acum despre continuarea ajutorului pe care să îl dăm Ucrainei. În condițiile în care, zilnic, continuă să moară oameni, atât în Ucraina, cât și în Rusia, înseamnă că diplomația americană și cea europeană au fost un eșec. Cel mai important lucru este viața oamenilor. Sigur că trebuie să ajutăm Ucraina, dar trebuie să vedem cum o ajutăm. Există un plan concret, știm ce se întâmplă? Până când furnizăm arme, până când dăm bani, care este finalitatea acestui demers?”, a punctat europarlamentarul, în prezența vicepreședintelui Comisiei Europene pentru relații interinstituționale și prospective, Maros Sefcovic.
Cetățenii ne întreabă, pe bună-dreptate, aceste lucruri, a completat Maria Grapini. Totodată, eurodeputatul Grapini a tras, încă o dată, un semnal de alarmă în privința nerespectării de către Ucraina a drepturilor minorităților.