Europarlamentarul Maria Grapini a pledat, în PE, pentru eliminarea muncii forțate, dar și pentru egalitatea de șanse și combaterea violenței și hărțuirii exercitate asupra femeilor!

Susținătoare a egalității de șanse, dar și a combaterii ferme a violenței și hărțuirii exercitate asupra femeilor, europarlamentarul Maria Grapini a pledat, în plenul Parlamentului European, în cadrul unor intervenții tranșante, și pentru eliminarea muncii forțate!

“Încheiem acest mandat cu rapoarte extrem de importante, precum cel privind combaterea muncii forțate. Deși avem o Convenție din anul 1930, care combate munca forțată, trebuie să spunem că, din păcate, aceasta nu a scăzut. Dacă ne raportăm doar la perioada dintre anii 2016 și 2021, vedem că numărul celor care suferă din cauza muncii forțate  a crescut cu aproape trei milioane de persoane. Cine sunt cei mai năpăstuiți? Cei săraci! Și mă refer aici inclusiv la copii și femei!”, a punctat, într-una dintre intervențiile sale, eurodeputatul Grapini.

Potrivit Mariei Grapini, această situație alarmantă afectează nu numai țările terțe, dar și statele Uniunii Europene.

Europarlamentarul a precizat că este oribil să știi că oamenii sunt puși să muncească fără a fi plătiți sau că nu își pot întreține familia din banii puțini câștigați.

“Cred că este bine că avem sancțiuni uniforme, în toate statele membre. De multe ori, ne bucurăm când cumpărăm produse ieftine, dar trebuie să înțelegem că acestea sunt realizate prin intermediul muncii forțate. Cred, de asemenea, că este foarte bine că încheiem acest mandat cu un Regulament care protejează oamenii!”, a completat europarlamentarul.

Pe de altă parte, europarlamentarul Maria Grapini a susținut, într-un alt mesaj ferm în plenul PE, la finalul celui de-al doilea mandat,  egalitatea de șanse și combaterea violenței și hărțuirii exercitate asupra femeilor.

“Este trist că, în anul 2024, încă discutăm de violență și hărțuirea femeilor la locul de muncă sau pe stradă.  Trebuie să facem o prevenție mult mai eficientă și trebuie să avem un echilibru de gen mult mai bun, în toate instituțiile, pentru că dacă am avea o majoritate femină la locul de muncă, nu s-ar întâmpla aceste acte de violență și hărțuire de neconceput!”, a punctat, în prezența vicepreședintei Comisiei Europene, Vera Jourova, comisar responsabil pentru valori și transparență, eurodeputatul Grapini.

Maria Grapini a reiterat necesitatea ca toate statele membre ale UE să ratifice acest important acord al Organizației Internaționale a Muncii, dar mai ales să și acționeze cu hotărâre pentru implementarea lui.

Devine cu atât mai important, într-un an electoral, a mai spus eurodeputatul, ca partidele politice să susțină și să protejeze mai mult femeile și să respecte echilibrul de gen în toate instituțiile de stat, private sau politice, ceea ce va conduce, în mod cert, la diminuarea volenței împotriva acestora.

“Evident, este nevoie și de educație și cultură. De asemenea, cred că partenerii noștri bărbați trebuie să-și asume acest lucru și să susțină femeile, pe criteriul valorii, în toate locurile de muncă, să se asocieze și să combată ferm orice hărțuire sau o violență apărută la adresa femeilor!”, a conchis Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.