Ministerul Energiei a publicat Strategia Energetică a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050, versiunea actualizată rezultată în urma procesului de consultare publică

Ministerul Energiei a integrat sugestiile primite de la actorii din societatea civilă, mediul academic și industrie referitoare la proiectul „Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050” și a publicat varianta actualizată pe pagina proprie de internet, la secțiunea „Transparență și integritate – Transparența decizională” https://energie.gov.ro/category/transparenta-institutionala/transparenta-decizionala/ . Următorii pași spre adoptare sunt declanșarea etapei de încadrare privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, urmată de procedura de avizare interinstituțională și adoptarea prin hotărâre de guvern.

Procesul de consultare publică s-a derulat în perioada 14 iunie – 13 iulie 2024, iar o dezbatere cu părțile interesate s-a organizat pe data de 3 iulie la sediul Institutului Național de Statistică. În perioada de consultare s-au recepționat 48 de puncte de vedere scrise din partea actorilor interesați, cu sute de sugestii punctuale. Tot în această perioadă s-a desfășurat consultarea interinstituțională, Ministerul Energiei beneficiind de punctele de vedere ale celorlalte instituții publice cu responsabilități în domeniu.

„Facem încă un pas în adoptarea unei strategii naționale care va ghida dezvoltarea sectorului energetic într-un mod coerent, bine planificat. Ultima strategie energetică a fost adoptată acum 17 ani, pentru perioada 2007-2020. Aveam deci o necesitate stringentă să adoptăm un nou document programatic. Printre noutățile Strategiei față de documentele programatice precedente aș enumera: imperativul garantării securității energetice a Republicii Moldova, accentul pe scăderea prețurilor energiei pentru consumatori casnici și industriali, dezvoltarea capacităților de stocare, securitate cibernetică și construirea unui lanț de aprovizionare local cu tehnologii și materiale necesare tranziției verzi. Menționez că această Strategie a fost elaborată de experții din Ministerul Energiei, alături de cei din companiile și instituțiile din subordine, precum și de membrii Consiliului Onorific pentru Energie. Nu a fost folosit niciun leu de la bugetul public pentru consultanță externă.”

Evoluțiile regionale, contextul climatic și situația economică crează o multitudine de provocări și totodată de oportunități pentru România, în special în domeniul energiei. Trebuie să răspundem provocărilor inovativ, și să utilizăm oportunitățile inteligent. Strategia Energetică este despre investiții care aliniază sectorul energetic la nevoile României de mâine. O Românie cu energie sigură, ieftină și curată”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja

Sectorul energetic este un pilon esențial al procesului de dezvoltare a României în ansamblul său. Viziunea Strategiei Energetice a României este de dezvoltare a sectorului energetic în condiții de securitate, sustenabilitate, creștere economică și accesibilitate. Sectorul energetic trebuie să garanteze disponibilitatea neîntreruptă a produselor și serviciilor energetice la prețuri accesibile pentru toți consumatorii, într-un mod cât mai prietenos cu mediul.

România se confruntă cu provocări majore cauzate de fluctuațiile pieței, schimbări climatice și vulnerabilități regionale, amplificate de războiul din Ucraina și de poziția geostrategică la frontieră estică a Uniunii Europene. În aceste condiții, este necesară dezvoltarea unui sector energetic rezilient, capabil să răspundă rapid și eficient în orice tip de criză.

În contextul necesității de accelerare a tranziției verzi și de îmbunătățire a securității energetice, Strategia Energetică își propune să asigure complementaritatea între: menținerea unor prețuri accesibile și susținerea competitivității economice; tranziția graduală de la combustibili fosili la surse de energie regenerabilă și/sau cu emisii reduse de carbon; dezvoltarea capacităților de stocare; îmbunătățirea eficienței energetice; diversificarea surselor de energie autohtone; întărirea rețelelor de transport și distribuție a energiei; încurajarea creșterii consumului intern în condiții de eficiență; flexibilizarea rețelelor și crearea unei piețe competitive și performanțe care să ofere consumatorilor un rol central.

România dispune de angajamentul ferm, resursele naturale, financiare și umane pentru modernizarea sectorul energetic și afirmarea drept un lider regional. Sectorul energetic trebuie să fie pregătit să susțină transformarea economiei în ansamblu și să contribuie la îmbunătățirea calității vieții.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.