Sabrina Voinea nu renunță la medalia de bronz de la Olimpiada de la Paris!
Sabrina Voinea nu este împăcată cu pierderea medaliei de bronz în proba de sol a concursului de gimnastică de la JO 2024, pe care TAS a decis să o acorde unei românce, Ana Maria Bărbosu, deşi iniţial fusese câştigată, după o contestaţie, de americanca Jordan Chiles.
Sabrina Voinea a apelat la cinci avocaţi care au dus dosarul la Tribunalul Federal Elvețian, ultima instanță la care gimnasta ar putea obține medalia la sol. Sabin Gherdan, unul dintre avocaţii gimnastei, a confirmat demersul înregistrat la Tribunalul Federal Elveţian.
„E o procedură efectuată în numele FRG și al Sabrinei Voinea. Termenul limită pentru atacarea deciziei TAS era 13 septembrie, dar am vrut să facem mai repede acest pas, să fim primii. Sperăm în continuare să se ajungă la o modalitate amiabilă de rezolvare a acestui caz în sensul ca toate cele trei gimnaste să primească medalia de bronz, un punct de vedere pe care l-am susținut de la început”, a spus Sabin Gherdan pentru GSP. „E normal ca partea care a greșit să-și asume erorile dovedite. S-a creat o situație traumatică pentru cele trei gimnaste și sperăm să existe deschidere în sensul unui agreement pentru ca un bronz să-i revină și Sabrinei”, a mai adăugat avocatul.
Din echipa de jurişti a Sabrinei Voinea va face parte și Mădălina Diaconu, o reputată specialistă în drept sportiv internațional, membră a unui cabinet elvețian. De asemenea, pentru același demers au mai colaborat încă trei avocați, Gheorghe Buta, Octavian Popescu și Bogdan Foloștină, iar COSR a sprijinit demersurile prin servicii de consiliere sportivă
O decizie de la Tribunalului Federal Elveţian este așteptată peste câteva câteva luni. „Posibil până la sfârșitul anului să avem o soluție, posibil să se întindă și mai mult, depinde de mai mulți factori”, a precizat Sabin Gherdan.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis că Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4. Decizia răstoarnă clasamentul decis de arbitri la finalul probei din 5 august. Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a transmis că Jordan Chiles, ajunsă pe locul 5, trebuie să înapoieze medalia. TAS a respins însă memoriul în cazul Sabrinei Voinea, care solicitase adăugarea unei sutimi punctajului său.