Liberalii salută inițiativa șefului statului
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni, după consultările cu președintele Klaus Iohannis, că, prin semnarea acordului privind finanțarea Apărării, România dă un semn de maturitate și responsabilitate.
„Prin semnarea acestui acord considerăm că România dă un semn de maturitate și responsabilitate asumându-și prin consens politic sper o promisiune pe care a luat-o în calitate de membru al NATO”, a spus Gorghiu.
Ea a apreciat că acest acord inițiat de șeful statului este pe deplin justificat.”Acesta înseamnă, pe de-o parte, din punctul nostru de vedere, punerea în operă a tuturor angajamentelor la care România s-a angajat de la momentul semnării acordului de aderare la NATO, iar pe de altă parte înseamnă categoric o investiție în securitatea națională și în securitatea fiecărui cetățean al României”, a explicat copreședintele PNL.
Alina Gorghiu a subliniat că există garanția că inițiativa președintelui României, deși în țara noastră există o istorie nefericită a ”acordurilor pe diverse”, va deveni realitate.”România va trece de la entuziasmul de a fi țară NATO la responsabilitatea pe care o presupune acest angajament”, a arătat liderul PNL. Copreședintele liberalilor a precizat că nu vrea să amintească de momentele în care acordurile politice nu au fost respectate.”Ne dorim ca de data aceasta să înțelegem că a fi partener serios într-o organizație înseamnă a-ți respecta promisiunile, angajamentele, lucru pe care România sigur că îl va face”, a adăugat Alina Gorghiu.
La rândul său, prim-vicepreședintele liberalilor Cătălin Predoiu a spus că PNL salută inițiativa șefului statului pentru încheierea unui acord politic între partide pentru consolidarea bugetului Apărării. „Considerăm că un astfel de acord politic este o garanție în plus pentru ca Guvernul să-și respecte angajamentele față de Apărare, luate chiar prin programul de guvernare, menționez aici un program de restabilire a capacității de luptă a Armatei Române, care a fost întrerupt la această oră, și suntem convinși că numai printr-un consens politic pe termen lung putem da încredere și militarilor noștri, dar și partenerilor strategici ai României că suntem gata să ne ridicăm capacitatea de apărare plecând de la principiul că securitatea noastră înseamnă prosperitatea noastră”, a afirmat Predoiu.
El a explicat că acest acord obligă Guvernul să-și respecte angajamentele față de Armată prin bugetul de stat.