Scandal: Victimele de la Colectiv, obligate de instanță să dea, înapoi, o parte din despăgubirile primite!
Cele 300 de victime ale incendiului de la clubul Colectiv vor trebui să returneze o parte din despăgubirile pe care le-au primit, după ce ISU București-Ilfov a câștigat o contestație făcută în instanță. Aceasta este o altă lovitură dată familiilor victimelor, după ce anul acesta a fost clasat dosarul în care răniții și familiile victimelor reclamau tratamentul din spitalele din țară, precum și refuzul sau întârzierile de transfer în străinătate.
S-au împlinit 9 ani de la tragedia de la Colectiv, ieri, 30 octombrie. Atunci, 64 de persoane au murit și 50 au fost rănite, iar 23 dintre victimele incendiului au decedat în spitale, cei mai mulți din cauza infecțiilor nosocomiale.
Cele 300 de victime ale incendiului de la clubul Colectiv au primit despăgubiri în valoare de 60 de milioane de euro, prin sentința dată la dosar. Suma a fost plătită de către ISU București-Ilfov, inspectoratul fiind găsit vinovat de cele întâmplate, însă plata a fost făcută prin intermediul unor executori judecătorești care au aplicat onorarii maxime.
Dat fiind acest lucru, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au contestat executarea și au obținut în instanță reducerea onorariilor. Astfel, cele 300 de victime vor trebui să suporte această diferență de bani, deci să dea o parte din bani înapoi.
Mihai Grecea, producător de film, fost consilier în Ministerul Sănătății și supraviețuitor al incendiului de la clubul Colectiv s-a declarat absolut revoltat de justiția din România. Decizia corectă, în opinia sa, ar fi fost executarea executorilor judecătorești.
„Numai că așa funcționează sistemul în România, nu-i execută pe executorii judecătorești, ci execută părțile civile din dosar, adică tot pe răniți, ceea ce este o aberație”, a precizat Mihai Grecea, conform stiripesurse.ro.
La fel de revoltat a fost și Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, decedat în urma incendiului de la colectiv, care a spus, nervos, că vrea să vadă că este executat.