Detaliile tehnice de organizare a referendumului în Capitală, stabilite joi

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat că reprezentanţii instituţiilor implicate vor avea o întâlnire joi pentru a stabili detaliile tehnice privind organizarea referendumului local în Capitală, menţionând că, ulterior, Biroul Electoral Central se va pronunţa asupra „unor aspecte de ordin tehnic şi juridic”.

„Am semnalat nişte dificultăţi. Legea (privind reglementarea referendumului – n.r.) nu a intrat în vigoare. Ea intră în vigoare la 3 zile de la publicare în Monitorul Oficial, deci, va intra vineri în vigoare. O să avem mâine o întâlnire cu principalele instituţii angrenate, de la primarii de sector până la Primăria Capitalei, STS, INS, Ministerul de Interne pentru a stabili detaliile tehnice cu privire la organizarea referendumului”, a precizat Toni Greblă, miercuri, pentru Agerpres.

Şeful AEP a adăugat că, după aceea, Biroul Electoral Central se va pronunţa asupra unor aspecte de ordin tehnic, juridic.

„Vor fi discutate în şedinţa de mâine şi, probabil, Biroul Electoral Central se va pronunţa asupra unor aspecte de ordin tehnic, juridic”, a arătat Toni Greblă, întrebat în legătură cu dificultăţile pe care le-a semnalat privind organizarea referendumului în Capitală odată cu alegerile prezidenţiale.

În 21 octombrie, Consiliul General al Capitalei a aprobat organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. La iniţiativa PSD, a fost adăugată o a treia întrebare care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli.

În 31 octombrie, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a afirmat că există „dificultăţi organizatorice şi juridice” în desfăşurarea referendumului local din Capitală în acelaşi timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 24 noiembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.