Ministerul Energiei investește în viitorul energetic al Capitalei

Astăzi, au fost semnate trei contracte de finanțare, în valoare de 362 milioane de euro, bani nerambursabili, pentru modernizarea a trei centrale de cogenerare de înaltă eficiență care vor moderniza CET-urile din anii 1960-1970: CET SUD, CET PROGRESU și CET GROZĂVEȘTI. Sebastian Burduja, Ministrul Energiei: “Bucureștenii așteaptă ziua asta de trei decenii. Modernizarea celor trei CET-uri înseamnă o investiție totală de peste 1 miliard de euro, din care 362 de milioane reprezintă sprijin nerambursabil din Fondul pentru Modernizare. Vom avea energie mai sigură, un aer mai curat și un cost cu gigacaloria la jumătate după finalizarea acestor proiecte”.

27 noiembrie 2024 – Ministerul Energiei a semnat astăzi trei contracte de finanțare din Fondul pentru Modernizare. Proiectele vizează construirea a trei centrale noi de cogenerare de înaltă eficiență, care vor înlocui tehnologiile învechite din anii ‘60-‘70, utilizate în prezent.

Bucureștenii așteaptă ziua asta de trei decenii. Modernizarea celor trei CET-uri înseamnă o investiție de peste 1 miliard de euro, din care 362 de milioane reprezintă sprijin nerambursabil obținut de echipa Ministerului Energiei din Fondul pentru Modernizare. Vom avea energie mai sigură, un aer mai curat și un cost cu gigacaloria la jumătate după finalizarea acestor proiecte. Beneficiarii sunt marile termocentrale ale Capitalei: CET Grozăvești, CET Progresu, CET București Sud. Felicit echipa ELCEN, condusă de Claudiu Crețu, pentru viziune și perseverență, și echipa ministerului energiei pentru o nouă promisiune îndeplinită: modernizarea producției agentului termic în București.

Capitala va beneficia astfel, peste 4 ani, după finalizarea acestor proiecte, de cel mai modern sistem de producție a agentului termic. Avariile vor fi mai puține, producția de energie electrică va fi mai sigură, iar facturile la întreținere pentru bucureșteni vor scădea semnificativ. Modelul nostru este cel de la Oradea, unde gigacaloria este de aproape trei ori mai ieftină decât la București, pentru că Ilie Bolojan, Florin Birta și echipele lor au investit acum ani de zile în sistemul centralizat de termoficare. A venit timpul ca și în București să facem ceea ce trebuie, având convingerea că politica faptelor este cel mai bun răspuns pe care îl putem da, cu seriozitate și responsabilitate, în fața extremismului toxic”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Bucureștiul va beneficia de capacități moderne și performante pentru producerea energiei electrice și termice, contribuind la reducerea costurilor pentru consumatori și a emisiilor de carbon. Proiectele sunt dezvoltate de ELCEN și vor moderniza trei CET-uri nemodernizate:

  • CTE Grozăvești: o unitate de cogenerare de înaltă eficiență, cu o capacitate de 34 MWe și 41 MWt.
  • CTE Progresu: o centrală cu motoare termice, cu o capacitate de 74,2 MWe și 72,8 MWt.
  • CTE București Sud: o unitate de cogenerare de înaltă eficiență, cu o capacitate de 275 MWe și 211 MWt.

Proiectele vor beneficia de o finanțare nerambursabilă de 362 milioane de euro, obținută de Ministerul Energiei și aprobată de experții Băncii Europene de Investiții. Fondurile provin din Programul Cheie 5 al Fondului pentru Modernizare, destinat investițiilor în cogenerarea de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare.

Proiectele vor contribui la:

  • Siguranța alimentării cu energie: centralele moderne vor asigura stabilitatea sistemului energetic al Bucureștiului și al Sistemului Energetic Național.
  • Reducerea costurilor: tehnologiile eficiente vor conduce la facturi mai mici pentru consumatori.
  • Protecția mediului: emisiile vor fi semnificativ reduse, în conformitate cu cele mai stricte standarde europene.

Cu un sistem de încălzire centralizată care deservește peste 600.000 de apartamente, modernizarea CET-urilor este esențială. Nu există alternative viabile care să garanteze confortul termic al bucureștenilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.