Ninsori la munte în minivacanța de 1 decembrie!

Iarna se pregătește să își intre în drepturi în România, cu ninsori consistente anunțate pentru zilele următoare, în special în zonele montane. Cei care plănuiesc escapade la munte vor avea parte de un peisaj de poveste, dar trebuie să fie atenți la condițiile meteo, deoarece zăpada își va face simțită prezența din plin.

Conform meteorologilor AccuWeather, primele ninsori vor cădea începând de vineri, 29 noiembrie, și vor continua și de sâmbătă, 30 noiembrie, în zonele montane, aducând un strat consistent de zăpadă.

Pentru Predeal a fost emisă o alertă de tip „wintercast”, iar prognoza indică un strat de 5-10 cm de zăpadă. Ninsorile vor începe vineri la ora 13:00 și vor continua până seara, la ora 23:00, spun specialiștii. Mulți români așteaptă, astfel, să se bucure de primele coborâri pe pârtie, mai ales că 1 Decembrie se apropie și promite condiții ideale pentru vacanțe la munte.

La Brașov, ninsorile vor fi mai blânde, însă suficient de consistente pentru a crea o atmosferă de iarnă autentică. Potrivit aceleiași surse, stratul de zăpadă va măsura între 3 și 6 cm. Ninsorile vor începe vineri seara, la ora 19:00, și vor continua până sâmbătă dimineața, la ora 7:00, precizează prognoza AccuWeather.

Astăzi, joi, 28 noiembrie, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează temperaturi pozitive în zonele montane, cu maxime de până la 6 grade Celsius și minime care vor coborî la -3 grade Celsius. Între 25 și 28 noiembrie, vremea se va încălzi ușor, cu maxime între 3 și 6 grade, dar temperaturile nocturne vor rămâne negative.

Începând cu 29 noiembrie și până pe 3 decembrie, probabilitatea de precipitații va crește semnificativ, iar temperaturile diurne vor oscila între -2 și 0 grade Celsius, în timp ce noaptea va fi foarte rece, cu valori între -8 și -4 grade Celsius.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.