Ministrul David nu este mulțumit de performanța elevilor de liceu: Reforma Educației este necesară!
Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că performanţa elevilor de liceu din România nu este la nivelul dorit. Deși elevii intră în liceu cu un potențial comparabil cu cel al tinerilor din țările vestice, precum Spania, sistemul educațional nu reușește să îi aducă la același nivel de performanță.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat marți, în cadrul unei dezbateri privind planurile-cadru pentru liceu, că reforma educației este necesară, și că presiunile asupra sistemului educațional sunt foarte mari.
„Este o presiune legală. Noua lege regândeşte Bacalaureatul, trebuie să regândim disciplinele şi legătura cu Bacalaureatul. Este o presiune curriculară. Ar trebuit să facem acest lucru din 2021, ca generaţia de la gimnaziu, care a intrat pe noile planuri-cadru în 2017, să intre într-o logică similară, oarecum şi la nivel de liceu.
Ministrul a mai arătat că, după intrarea în vigoare a noilor planuri-cadru, deciziile privind numărul și structura orelor nu vor mai fi luate exclusiv la nivel central.
„Un element cheie, fundamental, este legat de descentralizare astfel încât nu mai este ministrul cel care stabileşte din cabinet, prin ordinul de ministru numărul de ore şi obligativitatea orelor din Bucureşti până în vârful Munţilor Apuseni. Un număr zic eu, destul de important de ore, 15% în medie a fost descentralizat spre decizia elevilor. Şcoala oferă, elevii vor alege, şi există iarăşi un procent destul de important din curriculum de specialitate care este flexibil şi unde decizia va veni la nivelul şcolii”, a mai afirmat Daniel David.
Acesta a atins și problema descentralizării, pe care o consideră prea mare, sugerând că este o discuție foarte importantă cu privire la educația personalizată, în care elevii să își poată alege, împreună cu părinții, materiile pe care doresc să le studieze.
Daniel David a mai menționat că scopul reformelor este ca tinerii să termine liceul cu o pregătire echilibrată, atât profesională, cât și personală, astfel încât să fie buni specialiști și cetățeni responsabili.
Noi nu avem geografia României, nu avem istoria României de 20 de ani. Haideţi să regândim istoria, să regândim geografia, să readucem gramatica la liceu fiindcă copiii noştri nu mai vorbesc corect limba română. Şi atunci da, dăm ore pentru elemente de cultură naţională, dar să regândim modelul, nu pe modelul vechi. Şi a patra componentă, acele discipline care ne pregătesc pentru viaţă.
Şi aţi văzut acolo consiliere şi orientare, toţi ne plângem de consumul de droguri, ne plângem de comportament alimentar nesănătos, sex neprotejat, agresivitate. Am venit cu propuneri noi legate de stil de viaţă sănătos”, a mai declarat Daniel David.