Crin Antonescu nu mai vrea școli cu toalete în fundul curții

Candidatul coaliţiei de guvernare la Preşedinţia României, Crin Antonescu, afirmă că, dacă va ajunge preşedinte, primarii nu vor mai primi fonduri de la stat pentru niciun proiect până când nu rezolvă problema toaletelor pentru elevi, care trebuie să fie în şcoală, şi nu afară.

Crin Antonescu a vorbit recent despre problema toaletelor pentru elevi și profesori, în mediul rural, care nu sunt în şcoli, ci în exterior.

”WC în şcoală, nu afară. Crunta realitate este că educaţia din România e o şcoală cu WC-uri în curte. Sunt şcoli în comune din România unde primarii îşi bat joc de copii în timp ce sparg milioane pe maşini scumpe. Cu mine preşedinte din România va dispărea acest lucru nedemn. Zero şcoli cu toalete în curte. Nu 32, nu 7. Până nu fac toalete în şcoli, niciunul dintre primari nu va mai primi niciun leu de la statul român, pe niciun proiect. Prioritatea zero pentru ei este să rezolve să aibă grijă de copii şi până nu o rezolvă fondurile se opresc”, a afirmat Crin Antonescu.

”O să spuneţi că nu este treaba mea de preşedinte să fac WC-uri în şcoli. Aşa e. Dar ce facem, aşteptăm să apară o comisie, o agenţie naţională, pierdem timp cu birocraţia? Nu de aia a ajuns unde a ajuns România? Ne-am pasat responsabilitatea, să vină UE, să vină NATO şi până să vină ruşii să ne atace ne facem singuri rău lăsând copiii să moară într-un canal de WC. Gata, e timpul să înţelegem că nu vine nimeni să ne salveze de noi înşine”, a mai declarat Crin Antonescu.

Numărul unităților de învățământ cu toaletă în curte a crescut cu 20% de la începutul anului școlar 2024 – 2025, conform unor date furnizate de autorități. Astfel, un proiect de hotărâre de guvern prevedea transferul unor fonduri pentru amenajarea de grupuri sanitare conforme în 227 de școli care nu au astfel de toalete – cu 38 mai multe decât numărul declarat la începutul anului de ministra Educației, Ligia Deca, anume 189 de școli cu latrine.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.