Volkswagen ia în calcul producerea de vehicule militare
Din cauza escaladării tensiunilor geopolitice, constructorul auto german Volkswagen ar putea fabrica și vehicule militare. Nu ar fi prima dată când Volkswagen ar produce vehicule militare, dat fiind faptul că producătorul a dezvoltat și construit vehicule precum Type 181, folosite în cel de-al doilea Război Mondial de către armata germană.
Producătorul auto german este dispus să producă vehicule militare pentru a sprijini eforturile de apărare ale Uniunii Europene, pe măsură ce tensiunile politice cresc la nivel global.
Astfel, Uniunea Europeană este nevoită să își consolideze apărarea, cu un plan ambițios în valoare de circa 800 de miliarde de euro prin inițiativa ReArm. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a pornit o mobilizare pentru resurse care părea de neînchipuit în urmă cu doar câțiva ani.
Potrivit unui raport publicat de Bloomberg, directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, a declarat cu ocazia acestei conferințe că este pregătit să producă vehicule militare, ba chiar consilieze alți producători în ceea ce privește dezvoltarea și producția de echipament militar.
„Avem expertiză în domeniul auto și suntem, de asemenea, disponibili pentru a oferi sfaturi, dar în acest moment totul este complet deschis”, a declarat Blume. Deocamdată încă nu au loc discuții concrete. Cu toate acestea, Volkswagen are deja o ramură implicată în industria de apărare, vehiculele militare fiind dezvoltate în baza unui contract între MAN Truck & Bus și Rheinmetall AG.
Nu ar fi prima dată când Volkswagen ar produce vehicule militare, dat fiind faptul că producătorul a dezvoltat și construit vehicule precum Type 181, folosite în cel de-al doilea Război Mondial de către armata germană. Acest autovehicul a fost apoi comercializat și către public, iar în SUA a fost vândut sub numele de Volkswagen Thing.