Reprezentativa U21 a România, învinsă de Spania la Campionatul European din Slovacia!
Reprezentativa U21 a României a fost învinsă, sâmbătă, la Bratislava, cu scorul de 2-1, de selecţionata similară a Spaniei, în etapa a doua a grupei A din cadrul Campionatului European Under 21. Spaniolii, care au revenit de la 0-1, sunt de cinci ori câştigători ai competiţiei continentale. România a pierdut în această săptămână şi primul meci din grupă, scor 0-1 cu Italia.
Cu Daniel Pancu suspendat şi cu Răzvan Rotaru pe bancă, tricolorii mici au reuşit să deschidă scorul în minutul 4, printr-un gol superb, la vinclu, al lui Louis Munteanu. Rareş Ilie a fost aproape să majoreze diferenţa de pe tabelă, în minutul 11. Şase minute mai târziu Matei Ilie a scos de pe linia porţii şutul lui Diego Lopez, iar spaniolii au primit penalti în minutul 25, după un fault al lui Matei Ilie şi verificarea VAR. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Mateo Joseph, care a trimis pe lângă poartă. Pubill a trimis în bară, în minutul 31 şi tricolorii au intrat cu avantaj minim la pauză.
În clasamentul grupei A, Spania conduce cu 4 puncte, din două meciuri. Italia a jucat un meci şi este pe locul secund, cu 3 puncte. Locurile trei şi patru sunt pentru Slovacia şi România, ambele fără punct.