Ministerul Educației, anunțul așteptat în privința burselor și salariilor!

Ministerul Educației vine cu vești bune pentru elevi și profesori. Datorită măsurilor fiscale luate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar, nu vor fi probleme cu plata burselor și a salariilor la început de an școlar.

Vești bune de la Ministerul Educației. După decizia Agenției Internaționale de Evaluare Financiară Standard & Poor’s din luna iulie și Agenția Internațională de Evaluare Financiară Fitch evită retrogradarea României în categoria „Junk”. Aceste două decizii continuă evaluarea Comisiei Europene (ECOFIN).

Potrivit Ministerului Educației, pachetul 1 de reforme (sistemul de educație fiind inclus aici ca urmare a începerii noului an școlar în luna septembrie) a avut un rol determinant în toate aceste rezoluții.

”Implicațiile pozitive pentru educație-cercetare sunt că avem, în acest moment, contextul de a începe activitățile din toamnă cu salarii și burse. Dacă reușim să finalizăm și să implementăm și renegocierea PNRR, putem începe să fim mai optimiști pentru 2026.

Dar, pentru a încheia cu bine anul și a gândi modele de dezvoltare pentru 2026, trebuie încheiate toate măsurile de criză fiscal-bugetară preconizate de Guvernul României în diverse domenii/sisteme, astfel încât următoarele evaluări internaționale (Moody’s – 12 septembrie 2025 și Standard & Poor’s – 10 octombrie 2025) să ne susțină în acest demers, respectând astfel și termenul Comisiei Europene (15 octombrie 2025)”, informează Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

Ministrul Daniel David a subliniat angajamentul său pentru o reformă reală, dincolo de măsurile temporare de austeritate.

„Așa cum am mai spus, misiunea mea este ca – după sau în timp ce trecem de această criză fiscal-bugetară – să aducem resurse în sistem, să eliminam din măsurile temporare de austeritate și să începem să gândim într-o logică de reformă (ex.: prin Raportul QX), nu doar de austeritate și de criză”, spune ministrul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.