Eurodeputatul Maria Grapini îl pune la punct pe premierul Bolojan: Echitatea socială înseamnă susținerea agricultorilor, a turismului și inițierea unei legi de confiscare a averilor ilicite, și nu impozitarea pensiilor peste 3000 de lei sau tăierea burselor elevilor și studenților!

Afirmația premierului Bolojan potrivit căreia ”nu este niciun câștig să conduci un guvern în criză” a fost taxată imediat de europarlamentarul Maria Grapini.

“Nu credeam că a acceptat sa fie prim-ministru pentru vreun câștig personal! Credeam că a acceptat să conducă guvernul într-o perioada grea (nu de recesiune) și să ducă la o mai mare creștere economică (atentie, România nu se află printre țările din UE cu scădere economică în ultimii doi ani, precum Germania, Olanda, Austria, Ungaria etc, aproximativ 12 state membre UE)! S-o fi gândit la câștig în numirea unor persoane dragi, în diverse funcții, așa cum a făcut-o în perioada când conducea Oradea și Bihorul?!!!”, a punctat eurodeputatul Grapini.

De asemenea, Maria Grapini a reiterat necesitatea inițierii de către acesta a unei legi de confiscare a averilor ce nu pot fi justificate din punct de vedere fiscal. Sunt multe averi acumulate, a mai spus eurodeputatul, fără a se plăti taxe și impozite.

Potrivit Mariei Grapini, această inițiativă ar fi condus la echitate social, și nu cea a impozitării pensiilor peste 3000 de lei sau tăierea burselor elevilor și studenților.

“Și de ce nu s-a gândit premierul Bolojan să ajute producătorii agricoli, investind în spații de depozitare și în sprijinirea înființării capacităților de prelucrare, și să nu mai exportăm materie primă (de exemplu, faină) și să importăm produse finite!”, a menționat eurodeputatul S&D, care este și membru în comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală a PE.

Nu în ultimul rând, europarlamentarul a precizat că turismul trebuie promovat, nu impozitat,  pentru a contribui la creșterea PIB , în contextul în care avem o țară cu mare, munți, deltă, ape minerale etc.

“Se poate, dacă se vrea si există pricepere!”, a conchis Maria Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.