PSD câștigă procesul cu Vlad Voiculescu pe tema…achiziționării milioanelor de doze de vaccin anti-Covid!
Curtea de Apel București a dat câștig de cauză PSD în procesul în care social-democrații fuseseră obligați, de o primă instanță, să-i plătească daune morale fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta a intentat proces după ce social-democrații au acuzat că, „în timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîţu şi Mihăilă FURAU! 1 miliard de euro (…) pentru milioanele de doze de vaccinuri cumpărate inutil” Sentinața mai poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea de Apel București a invalidat, în data de 21 august , soluția dată de Tribunalul București, care obliga PSD la plata a 25.000 de euro daune morale și la retragerea unor postări considerate defăimătoare la adresa lui Vlad Voiculescu.
În plus, Curtea de Apel a considerat că cererea de chemare în judecată a PSD este neîntemeiată.
În iulie 2024, Tribunalul București a stabilit că PSD a prejudiciat onoarea, demnitatea și reputația fostul ministru al Sănătății și a obligat partidul la 25.000 euro daune morale; retragerea postării în care erau lansate acuzațiile, precum și publicarea hotărârii tribunalului în două ziare naționale și pe canalele online ale PSD.
Dacă Vlad Voiculescu va face recurs, în interval de 30 de zile, Înalta Curte de Casație și Justiție va fi cea care va tranșa definitiv conflictul.