Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj emoționant cu ocazia Zilei Internaționale a Păcii

Europarlamentarul Maria Grapini a adresat, cu ocazia Zilei Internaționale a Păcii, care se celebrează pe 21 septembrie, un mesaj emoționant milioanelor de români, dar și un îndemn la responsabilitate, în aceste vremuri dificile, președintelui României, guvernanților și membrilor Parlamentului.

“Pe 21 septembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Păcii!

Pacea este de o importanță extremă pentru omenire. Ziua Internațională a Păcii capătă și, în acest an, o semnificație cu totul aparte, amintindu-ne că menținerea ei este îndatorirea noastră, a tuturor. Acum, mai mult ca oricând, solidaritatea și umanitatea trebuie să devină priorități absolute.

Din păcate, în 2025, Ziua internațională a Păcii este celebrată într-un context extrem de dificil, în condițiile în care Pacea nu a reușit să se instaleze în multe locuri ale Pământului!

România trece, în aceste timpuri, printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic și asta nu poate să aducă pace socială.

Președintele României, Guvernul, Parlamentul – toți ar trebui să se gândească, la unison, la binele comun, și anume, la securitatea militară, alimentară, energetică, pentru a avea mult-dorita și așteptata pace socială în România.

Contextul global este dificil, plin de provocări și necunoscute, dar, din păcate, românii trebuie să plătească și costul proastei guvernări! Deficitul comercial crește alarmant, ca și datoria externă sau prețurile la alimente, energie și gaz.

Românii au nevoie de oameni politici care știu, pot, sunt capabili să își asume responsabilitatea și să asigure cetățenilor siguranța socială, economică și militară! Lumea are nevoie de lideri responsabili care să știe să folosească arta negocierii și a diplomației în locul armelor!”, a spus, în mesajul său, Maria Grapini.

Ziua Internațională a Păcii se sărbătorește în fiecare an pe 21 septembrie și, potrivit Adunării Generale a Națiunilor Unite, în această zi, este interzisă violența și orice act de război în toate statele membre ONU.

Sărbătorirea Zilei Internaționale a Păcii este un demers public menit să atragă atenţia guvernelor lumii cu privire la efectele războiului.

Tema Zilei Internaționale a Păcii din 21 septembrie 2025 este „Acționează acum, pentru o lume pașnică!”. Tema, stabilită de ONU subliniază necesitatea acțiunii imediate pentru crearea unei lumi mai pașnice, implicând comunitățile și statele în atingerea acestui obiectiv global.

În afară de ziua de 21 septembrie, pe 1 ianuarie, este sărbătorită Ziua Mondială a Păcii, inițiată de Papa Paul al VI-lea şi proclamată de Vatican în decembrie 1967.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.