Liberalii îl ironizează pe Ponta

Prim-vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu a declarat, luni, despre propunerea premierului Victor Ponta de a avea discuţii cu liderii PNL, pe cinci teme, că deduce faptul că acesta doreşte să renunţe la funcţia de premier, precizând că îl aşteaptă în Parlament, în comisii, unde ”va fi luminat”.

Atanasiu a fost întrebat cum vede invitaţia lansată de Victor Ponta pentru discuţii, cu liderii PNL, pe cinci teme de interes.”Domnul Victor Ponta este parlamentar. Deduc că vrea să vină în Parlament, unde se discută aceste lucruri, să renunţe la funcţia de prim-ministru. E un lucru foarte bun, înţelept din partea dânsului. Îl aşteptăm în Parlament, în comisiile parlamentare şi apoi în plen, unde se discută aceste subiecte încă de pe 14 ianuarie, unele dintre ele”, a afirmat prim-vicepreşedintele PNL, indicând discuţiile pentru Codul electoral.

El a menţionat că temele invocate de Ponta vizează legislaţia, iar acest lucru face obiectul dezbaterilor din Parlament.”Dacă avea un program de guvernare care să nu ducă la aceste probleme şi să intre în criză, era bine pentru domnul Ponta. Neavând un program de guvernare şi guvernând după ureche, a ajuns să aibă probleme şi acum vrea discuţii. O să-l luminăm în Parlament”, a mai spus Atanasiu.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a cerut, luni, în BPN, mandat pentru a-i invita la dialog pe copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, asupra a cinci teme, precum legislaţia financiară, revizuirea Constituţiei, sistemul electoral, masterplanul pe Transport şi legile siguraţei.

”Azi ( luni, nr) vă voi propune – sper să am sprijinul în acest sens, să adresez şi în calitate de preşedinte al PSD şi de prim-ministru, o invitaţie, o scrisoare către conducerea PNL-PDL, doamna preşedintă Gorghiu şi domnul Blaga, pentru ca în cel mai scurt timp să avem o întâlnire pe cele cinci teme esenţiale”, a spus Ponta în debutul şedinţei BPN a PSD, la care presa a avut acces.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.