Lista posturilor vacante pentru Titularizare 2026, publicate pe 25 februarie!
Pe 25 februarie, inspectoratele școlare vor publica pe site-urile lor lista tuturor catedrelor vacante sau rezervate, complete și incomplete, pentru concursul național de Titularizare 2026, conform metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Proba scrisă a concursului de titularizare va avea loc pe 21 iulie 2026.
Titularizarea este examenul prin care un profesor se angajează pe termen nelimitat într-o școală. Pentru a obține acest post, candidatul trebuie să ia cel puțin nota 7 la examenul scris și la inspecția la clasă, conform profilului postului. Dacă un profesor vrea să devină suplinitor, adică să fie angajat temporar, trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Concursul național de titularizare din 2026 este blocat de Legea nr. 141/2025 („Legea Bolojan”), care suspendă angajarea prin concurs în sectorul public pe tot anul. Situația nu este nouă: în ultimii trei ani, concursurile au fost inițial blocate și apoi reluate prin derogări speciale ale Guvernului.
Pe 25 februarie 2026, inspectoratele școlare vor publica pe site lista profesorilor care intră în reducere de activitate, începând cu 1 septembrie 2026.
În acest an, profesorii care doresc să rămână la catedră până la 70 de ani nu mai sunt primii care depun cererile de prelungire, așa cum se întâmpla anul trecut. În 2025, perioada de depunere a cererilor a durat două săptămâni, între 8 și 23 ianuarie, iar deciziile au fost anunțate între 10 și 14 februarie, înainte de publicarea posturilor vacante.
Pentru anul școlar 2026-2027, perioada de depunere a cererilor este mult mai scurtă: doar 17 și 18 martie 2026. Profesorii care doresc să continue la catedră trebuie să fie atenți la aceste date.
Până pe 30 ianuarie, inspectoratele școlare au transmis Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027. Aceste planuri de școlarizare sunt aprobate în fiecare unitate de învățământ, la propunerea directorului, de către consiliul de administrație și de către consiliul profesoral, apoi trimise spre avizare la inspectoratul școlar, care poate modifica proiectul, dacă nu sunt respectate prevederile legale, înainte de a fi trimis la Ministerul Educației, conform Edupedu.
Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a declarat că diminuarea numărului de clase de clasa a IX-a pentru anul școlar viitor reprezintă o măsură pur contabilă.
