ANM actualizează prognoza de Florii și de Paște
Un nou episod de vreme severă este așteptat la finalul săptămânii, după ce un ciclon format în Marea Mediterană va aduce ploi însemnate în România.
Florinela Georgescu, director de prognoză ANM, are veşti proaste pentru români. Precipitațiile se vor extinde începând de joi din cauza unui ciclon care vine din Marea Mediterană.
Potrivit meteorologilor, episodul de vreme rea se va menține până la sfârșitul săptămânii, urmând ca temperaturile să crească începând de duminică.
„Azi va mai ploua, dar în general slab cantitativ, în special în partea de vest a teritoriului, în regiunile centrale și pe arii mai restrânse în rest, însă mai sunt posibile pe alocuri cantități între 10 și 25 de litri pe metru pătrat.
De asemenea, de interes pentru astăzi mai sunt intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei și a Dobrogei sau chiar în jumătatea estică a Munteniei și în Oltenia, viteză în general de 40-50 de kilometri pe oră.
Și încă două zile, precipitațiile vor fi pe arii mai restrânse și în general slabe cantitativ, dar așteptăm ca joi, sub influența unui nou ciclon care se va genera în Marea Mediterană, să avem un nou episod cu precipitații importante cantitativ.
Deci, joi și vineri, în cea mai mare parte a jumătății sudice a teritoriului, în cantități care pot fi comparabile cu ceea ce am înregistrat la episodul pe care l-am avut zilele trecute”, a declarat Florinela Georgescu.
De asemenea, de astăzi și până marți este în vigoare un cod galben de ploi și vânt în cea mai mare parte a țării. Temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei și a Dobrogei, local în jumătatea estică a Munteniei și în vestul și sud-vestul Olteniei, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Meteorologii estimează, pentru perioada 30 martie – 12 aprilie, o vreme schimbătoare, la nivelul întregii ţări, cu perioade în care valorile termice vor creşte sau vor scădea brusc, iar din punct de vedere al precipitaţiilor, acestea vor fi mai frecvente şi pe arii extinse, după data de 1 aprilie.
Conform prognozei publicate, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în Banat, vremea va fi schimbătoare pe tot parcursul intervalului estimat, cu alternanţe de rece şi cald destul de rapide şi chiar accentuate. Astfel, în primele două zile, valorile termice se vor situa sub cele caracteristice datei, cu medii ale maximelor de 8 – 10 grade, apoi, după un salt semnificativ spre 14 grade în data de 1 aprilie vor mai creşte doar puţin, însă constant spre 18 – 20 de grade, în jurul datei de 6 aprilie. După acest interval se va mai răci uşor, spre valori medii de 16 grade. Temperaturile minime vor fi mai scăzute la începutul perioadei, respectiv în 31 martie, 1 şi 2 aprilie, cu medii de 2 – 3 grade, dar în celelalte nopţi nu vor suferi modificări majore şi se vor încadra între 4 şi 8 grade, valori obţinute prin mediere. Precipitaţiile vor fi mai frecvente şi mai extinse în primele două zile de prognoză, apoi se vor semnala doar cu totul trecător şi izolat, iar probabilitatea de apariţie a acestora va mai creşte din 9 aprilie.
În Crişana, vremea se va răci brusc şi semnificativ în a doua zi de prognoză, astfel că, dacă în data de 30 martie, vor fi medii ale maximelor de 12 – 14 grade, în 31 martie acestea vor coborî la 6 – 8 grade. Din data de 1 aprilie se va încălzi din nou, la început semnificativ, apoi uşor şi continuu până în 6 aprilie când maximele vor fi de 18 – 20 de grade mediat regional. Până la sfârşitul intervalului estimat, regimul termic diurn va avea variaţii între 16 şi 18 grade, valori obţinute prin mediere. Temperaturile minime vor avea fluctuaţii semnificative doar în primele nopţi, când vor coborî de la medii de 6 spre 3 grade, dar în restul timpului se vor menţine în limitele mediilor de 2 – 6 grade. În zilele de 30 şi 31 martie vor fi precipitaţii pe arii extinse, posibil şi mai însemnate cantitativ, după care vor mai apărea cu totul izolat, până în 6 şi 9 aprilie când probabilitatea de apariţie a acestora va fi ridicată.
În Transilvania, vremea va fi mult schimbătoare din punct de vedere termic, mai ales în regimul diurn. Dacă la debutul intervalului vor fi maxime mai mari decât în mod normal pentru această dată, cu medii în jurul a 14 grade, se va răci semnificativ în ziua imediat următoare, respectiv pe 31 martie, la medii de 8 grade. Din data de 1 aprilie şi până la finalul celor două săptămâni de prognoză, vor fi variaţii aproape zilnic, până în 6 aprilie, de creştere spre medii de 18 grade, iar până în 12 aprilie în general de scădere spre 15 grade mediat regional. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii prea mari de-a lungul perioadei estimate şi, în consecinţă, se va situa între zero şi 5 grade, valori obţinute evident prin mediere. Vor fi precipitaţii aproape în toată durata prognozată, dar probabilitatea ca acestea să fie mai extinse şi mai însemnate cantitativ va fi mai mare pe 31 martie şi, din nou, pe 6 şi 9 aprilie.
