Maria Grapini ia atitudine în comisia pentru piața internă din PE. Protecția consumatorilor în fața prețurilor incorecte, dar și a etichetării false a produselor, o prioritate pentru eurodeputatul umanist!

Eurodeputatul umanist, Maria Grapini, a avut o intervenție fermă în cadrul Comisiei pentru Piața internă și protecția consumatorilor, al cărei vicepreședinte este, pe un subiect important, și anume, corectitudinea prețurilor în statele membre și etichetarea corectă. Potrivit eurodeputatului Grapini, protecția consumatorilor în fața prețurilor incorecte, dar și al conținutului produselor pe care orice cetățean trebuie să îl afle de pe etichetă, este extrem de importantă.

Sigur că este foarte important că dezbatem această problemă. Acum două mandate, în PE, am dezbătut dubla calitate a produselor și am concluzionat atunci că sunt trei probleme, de fapt: etichetarea, prețul și conținutul. Ce am constatat atunci? Am constatat că, sub același ambalaj, sub aceeași culoare, cu același brand, exista un conținut diferit, ceea ce reprezenta o înșelare a consumatorului, pentru că explicația care ni s-a dat atunci a fost că produsul se adaptează la gustul consumatorului. Dacă se adaptează la gustul consumatorului din țara respectivă, atunci trebuie să fie un alt ambalaj, un alt preț, un alt brand!”, a punctat, în intervenția sa, Maria Grapini.

În context, eurodeputatul S&D a avertizat în privința riscurilor legate de fragmentarea pieței din punctul de vedere al drepturilor consumatorilor pentru că, din păcate, consumatorul va achita rata profitului pentru respectivul produs.

Problema se poate rezolva, a mai spus Maria Grapini, prin intervenția Comisiei Europene, dar și a instituțiilor specializate din statele membre.

Nemulțumirea europarlamentarului umanist a fost generată de faptul că, astăzi, deși au fost modificate reglementări legate de etichetare, aceasta nu este conformă, iar consumatorii din România, Bulgaria, Elveția, Austria sau oricare alt stat membru trebuie să poată citi onținutul în limba maternă, iar eticheta trebuie să conțină toate informațiile necesare!

„Întrebarea mea este: Care sunt pașii pe care trebuie să-i facem pentru a ajunge unde ne dorim, și anume, să fie un preț corect, în toată piața internă, pentru toți consumatorii? Pe de altă parte, a rezultat din dezbatere că sunt necesare noi reglementări și modificări legislative. De asemenea, supravegherea ar trebui întărită prin autoritățile naționale și, evident, și de către Comisie. Dar este necesară și o instruire a consumatorului în a sesiza, pentru că și aici este o problemă… pentru că, de multe ori, nu apar aceste sesizări, deși situația o impune și, atunci, nici controlul nu este suficient! Concret, care ar fi pașii pentru a rezolva această dilemă?”, a conchis Maria Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.