O comedie într-o parte, la Clubul Țăranului

Asociaţia Culturală Teatrul Portabil are onoarea de a vă invita marți 27 ianuarie de la ORA 19.00 la Clubul Țăranului la spectacolul “O comedie într-o parte- Textul, înainte de toate” de Doru Moţoc în regia lui Mihai Lungeanu cu actorii: Sebastian Vâlcea, Raluca Grumăzescu, Cristi Dionise, Claudia-Laurenţia Drăgan şi Rareş Zimbran.
Adresa locaţiei este: Kisseleff 3, intrarea Monetăriei (în spatele Muzeului Ţăranului Român).

Intrarea este 20 lei, iar rezervările se pot face la numărul 021 310 8048 , în limita locurilor disponibile.

Spectacolul este plin de umor, fiind o comedie savuroasă şi atipică. De ce? Pentru că te lasă să pătrunzi în atmosfera din spatele unui spectacol, adică la repetiţie. Un regizor, Gelu încearcă din răsputeri să pună în scenă o piesă, dar lucrurile nu sunt tocmai de partea lui. Actriţa şi actorul nu reuşesc să surprindă exact indicaţiile regizorale.    Când aproape că reuşesc sunt întrerupţi de femeia de serviciu a teatrului, Tanti Gherghina. Aceasta este invitată de regizor să ia parte la repetiţie, astfel devnind o parte importantă în crearea spectacolului.

De aici se nasc încurcături şi situaţii pline de umor, care nu au cum să nu aducă pe faţa spectatorului zâmbete şi mai mult decât atât, hohote de râs.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.