Proiectul legii salarizării va crește, semnificativ, salariile profesorilor!

Proiectul Legii salarizării prevede creșteri de salarii pentru bugetari, dar și o ierarhie clară a salariilor celor ce lucrează la stat. Profesorii vor putea ajunge la salarii de peste 10.000 de lei, în timp ce preoții se apropie de suma de 7.000 de lei.

Proiectul Legii salarizării, care este jalon din PNRR și trebuie adoptat în perioada următoare, prevede că actul normativ va intra în vigoare de la 1 iulie 2027 pentru bugetari și că, la data intrării în vigoare, valoarea de referință în funcție de care se vor calcula salariile este de 4.325 de lei.

Proiectul poate fi, însă, modificat la nivelul Ministerului Muncii și al Ministerului Finanțelor, având în vedere că încă se află în lucru.

Remunerația unui angajat din sectorul public este compusă din salariul de bază, care este componenta fixă, precum și componenta variabilă, în care sunt incluse sporurile, majorările, indemnizațiile, premiile, primele și alte tipuri de remunerații.

Componenta variabilă depinde de mai mulți factori și poate fi acordată pentru performanță, sarcini îndeplinite foarte bine etc. dar și în funcție de circumstanțele în care trebuiau îndeplinite sarcinile, cum e sporul de condiții vătămătoare.

Proiectul Legii salarizării prevede creșteri ale salariului de bază pentru toate funcțiile de învățământ, iar salariul funcției de profesor debutant în preuniversitar este de 23% din indemnizația președintelui României.

Un profesor cu grad didactic I, cu studii superioare și vechime de peste 25 de ani, va obține un salariu de 10.163,75 de lei brut pe lună, în timp ce unul cu grad didactic I însă cu o vechime de 1-5 ani 8520.25 de lei.

Un profesor debutant cu studii superioare va obține un salariu de 7.958 de lei, în timp ce unul cu studii superioare de scurtă durată va obține un salariu de 7.785 de lei.

Un asistent stagiar cu studii medii obține un venit lunar de 5968,5 lei, salariu mai mic decât al unui preot debutant cu studii medii, ce obține un venit de 6.141,5 lei lunar. Preotul gradul I cu studii superioare poate ajunge la un venit de 6.920 de lei lunar.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.