Lui Mutu nu-i mai merg nici afacerile
Lui Adrian Mutu nu îi merge bine nici în 2015. După ce a ratat un transfer în Italia, la Fiorentina, fostul internaţional român a mai primit o lovitură.
„Briliantul” a investit în urmă cu doi ani aproape 10 milioane de euro într-o firmă care se ocupa de producţia de combustibili de tip biodiesel. După ce ANAF-ul i-a blocat conturile, Adi Mutu a fost forţat să vândă afacerea.
Deşi a investit aproape zece milioane de euro în fabrica din judeţul Bihor, Mutu a încasat doar cinci milioane din vânzarea afacerii sale. Nu este prima ţeapă suferită de Mutu. De-a lungul timpului, fostul internaţional a pierdut sume importante de bani după ce a investit într-un club falimentar din Bucureşti și într-o casă de modă din Italia.