Muzeul Satului din Bucureşti a obţinut certificatul „Brand de ţară”

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti a primit, vineri, certificatul „Brand de ţară”, fiind prima instituţie românească ce primeşte această titulatură.

Asociaţia Brand de Ţară a organizat, vineri, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, conferinţa publică „Produsul românesc – Brand de ţară”, sub egida programului „Suntem România”.

La conferinţă au participat şi au ţinut prelegeri Ovidiu Dinescu, şef Serviciu Mărci – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), Bogdan Stanoevici, secretar de stat în Ministerul Culturii, Sorin Mierlea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS), Daniela Popa, şef Serviciu Politici Calitate în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Radu Puchiu, secretar de stat în Guvernul României, Cristina Ionescu, director departamentul de Analiză, Politici şi Afaceri Publice la Camera de Comerţ şi Industrie a României, Mirela Grecu, director la Direcţia de Diplomaţie Publică şi Cultural Ştiinţifică a Ministerului de Afaceri Externe (MAE), şi Anca Popa, preşedinte Asociaţia Brand de Ţară.

Cu acest prilej, Asociaţia Brand de Ţară a înmânat certificatul „Brand de ţară” Paulinei Popoiu, directorul general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.