România, condamnată la CEDO în dosarul Revoluției

România a fost condamnată din nou de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nesoluţionarea „dosarului Revoluţiei”, având de plătit de această dată suma de 832.500 euro către 81 de persoane.

CEDO a dat marţi o decizie privind plângerile înaintate de 81 de reclamanţi, victime sau titulari de drepturi ai victimelor represiunii armate a manifestaţiilor contra regimului comunist care au început pe 21 decembrie 1989 la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Anchetarea actelor de represiune în oraşele în care au avut loc, mai puţin Timişoara, este încă în curs, notează curtea, potrivit Mediafax.

Reclamanţii s-au plâns că autorităţile competente nu au realizat o anchetă eficientă privind moartea apropiaţilor lor şi relele tratamente la care aceştia sau ei înşişi au fost supuşi în timpul manifestaţiilor.

Ionel Hrior, militar care a fost împuşcat la Bucureşti, a cerut suma de 498.000 de euro, iar Adriana Palcău, rănită şi ea prin împuşcare la Timişoara în 24 decembrie 1989, a cerut 60.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Cristian George Surdu, Claudia Elena Opriş şi Valeria Jurcă, fiul, fiica şi respectiv văduva unei victime a Revoluţiei, împuşcată la Braşov, au cerut câte 15.000 de euro cu titlul de prejudiciu moral şi câte 4.000 de euro ca daune materiale pentru pierderea pensiei alimentare pe care tatăl şi respectiv soţul le-ar fi plătit-o. Ceilalţi 76 de reclamanţi au cerut fiecare câte 100.000 de euro cu titlul de prejudiciu material şi 100.000 de euro cu titlul de prejudiciu moral.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.