Țucudean va juca un an și jumătate la Steaua

Atacantul echipei Charlton Athletic George Ţucudean va juca sub formă de împrumut pentru un an şi jumătate la formaţia Steaua Bucureşti, a anunţat, joi, site-ul oficial al campioanei României.

Steaua va avea opţiune de cumpărare definitivă a atacantului în vârstă de 23 de ani care va purta tricoul cu numărul 29 la gruparea „roş-albastră”.

Ţucudean, care se va alătura vineri seară lotului stelist în cantonamentul din Antalya, a declarat că este bucuros că va îmbrăca tricoul campioanei României. „Sunt bucuros pentru că am semnat şi voi îmbrăca tricoul Stelei. Ştiam despre interesul de a mă transfera încă de anul trecut şi consider că este un pas înainte în cariera mea să evoluez pentru o echipă care îşi propune performanţa pe plan european. Acum, rămâne să muncesc foarte mult pentru a demonstra că merit sa joc la Steaua şi sper să nu înşel aşteptările, fiindcă sunt conştient de faptul că efortul făcut de club trebuie recompensat prin evoluţii bune. Îmi doresc să câştig trofee şi mă bucur pentru faptul că mă aflu la un club care îmi va uşura această misiune”, a spus Ţucudean.

George Ţucudean şi-a început cariera la UTA Arad şi a mai evoluat pentru formaţiile Dinamo Bucureşti, Standard Liege şi Charlton Athletic.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.