Udrea aduce dovada că Oreste a cerut șpagă

Elena Udrea a afirmat, sâmbătă seară, în cadrul emisiunii ”X-Press”, de pe B1 TV, că jurnalistul Oreste Teodorescu i-a adus un dosar însoțit de un bilețel galben în care îi solicita câteva servicii în numele lui Dan Voiculescu.

”Am vrut să spun, sunt mulți oameni pe care îi văd la televizor care nu au căderea morală să mă judece. Am un document. Domnul Oreste m-a jignit, m-a făcut în toate felurile cum că aș minți. Domnul Oreste mi-a lăsat acest document, conține și un bilețel, exact așa l-am primit. Este iarăși un bilețel galben”, a afirmat Udrea.

”Scrie așa: Profesorul 2, anexe justificative, 10.000. Domnul Oreste mi-a adus un dosar despre niște fapte din trustul Intact. Profesorul este Dan Voiculescu. Mi-a adus documente despre ce se întâmpla în trustul intact, despre niște jurnaliști cu bani ce ieșeau de acolo și așa mai departe. Și asta a fost prima parte”, a mai spus fostul ministru. ”După ce mi-a dat documentul a venit cu această solicitare către mine- mi-a adus documente legate de o doamnă senator apropiată de trustul Intact, despre firma Crescent. Schema financiară despre cum Voiculescu a luat terenurile ICA. Oreste mi-a adus aceste documente cu solicitarea financiară. Eu presupun că erau 10.000 euro. Pentru că nu i-am dat lucurile acestea a început să mă înjure peste tot la televizor. Și mai am patru martori la birou care știu cum au decurs discuțiile telefonice cu Oreste care insista să îi dau un răspuns”, a explicat Elena Udrea care a prezentat în emisiune documentele și bilețeul primit.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.