AC Milan acuză clubul Juventus de manipulare
AC Milan a acuzat clubul Juventus Torino că a manipulat grafica televiziunii pentru a demonstra că jucătorul său Carlo Tevez se afla în poziție regulamentară când a înscris primul gol pentru liderul din Serie A, care a câștigat cu 3-1 meciul direct de sâmbătă, relatează Reuters.
După meci, Juventus a susținut că vicepreședintele milanez Adriano Galliani a creat controversă ”ridicolă” pentru a masca eșecul echipei sale. La primul gol, Tevez a scăpat singur aproape de mijlocul terenului și a marcat după o cursă în care fundașii ”rossoneri” nu l-au mai putut prinde. Reluările au arătat că Tevez s-a aflat pe linie cu ultimul fundaș, dar Milan susține că linia generată de computer era puțin oblică și nu paralelă cu linia de la centrul terenului.”Conform imaginilor tv produse de Juventus, cele două linii sunt paralele. Pentru noi, nu sunt”, a punctat Milan pe pagina sa de Twitter.
Galliani a precizat că spre deosebire de celelalte cluburi din Serie A, imaginile de la meciurile lui Juventus sunt produse chiar de clubul din Torino.
Juventus a ripostat că nu a alterat cu nimic imaginile de televiziune: ”Galliani a deschis un subiect pentru media, pentru a alimenta o controversă falsă și ridicolă, pentru că încearcă cu disperare să ascundă fanilor lui Milan un rezultat foarte clar înregistrat în meciul de sâmbătă. 3-1”.