Halep pierde locul trei în clasamentul WTA
Jucătoarea de tenis Simona Halep a coborât de pe locul trei pe poziţia a patra în clasamentul WTA, conform ierarhiei ce a fost anunţată luni.
Halep are 5672 de puncte, informează site-ul wtatennis.com. Irina-Camelia Begu se menţine pe locul 34, cu 1401 puncte, Monica Niculescu a coborât de pe 57 pe 61, cu 853 de puncte, iar Alexandra Dulgheru a înregistrat de asemenea o coborâre, de pe poziţia 95 pe 97, cu 587 de puncte.
În top 200 se mai află Sorana Cîrstea – locul 116 cu 488 de puncte, coborâre de pe 102, Andreea Mitu – locul 117 cu 483 de puncte, coborâre de pe 116, şi Ana Bogdan – urcare de pe locul 202 pe 191, cu 271 de puncte, informează Mediafax.
Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele sportive:
1. Serena Williams (SUA) 9.777 puncte
2. Maria Şarapova (Rusia) 8.210
3. Petra Kvitova (Cehia) 6.291
4. Simona Halep (România) 5.672
5. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.565
6. Ana Ivanovici (Serbia) 4.425
7. Eugenie Bouchard (Canada) 4.365
8. Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.975
9. Ekaterina Makarova (Rusia) 3.285
10. Andrea Petkovici (Germania) 3.150.