Sute de polițiști locali protestează în Piața Constituției

Aproximativ 500 de de poliţişti locali, majoritatea având pe faţă măşti Anonymous, protestează luni în Piaţa Constituţiei din Capitală, nemulţumiţi de intenţia guvernanţilor de a reduce cu aproape o jumătate alocaţia pentru norma de hrană.

Poliţiştii locali s-au strâns în Piaţa Constituţiei, la protestul organizat de Sindicatul Pro Lex, faţă de hotărârea de Guvern privind norma de hrană, care, spun ei, va fi discutată în şedinţă de miercuri a Guvernului, informează Mediafax.

Sindicaliştii spun că, potrivit hotărârii de Guvern, norma de hrană a poliţiştilor locali ar urma să fie stabilită în funcţie de numărul de ore lucrate, şi nu în funcţie de numărul zilelor lucrătoare, aşa cum se întâmplă la Poliţia naţională.”Zilele acestea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a elaborat un proiect de hotărâre de guvern prin care prevede reducerea normei de hrană la jumătate. Dacă HG va fi adoptată în această variantă, vom asista la o tăiere a veniturilor mai mare decât cea a Guvernului Boc”, a declarat Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Pro Lex.

Protestatarii se consideră nedreptăţiţi de aceste schimbări, în condiţiile în care poliţiştii locali au preluat o parte din atribuţiile Poliţiei naţionale.Aceştia au pe faţă măşti Anonymous şi scandează „Domnul Oprea, nu uita, şi Locala e a ta”, aceeaşi lozincă fiind adaptată şi pentru premierul Victor Ponta şi ministrul Liviu Dragnea.

Protestatarii au bannere pe care scrie „SOS poliţistul român”, „Mai bine nu mai furaţi, decât hrana să ne-o tăiaţi”, „Nu ne putem risca viaţa, integritatea şi libertatea pentru 700 de lei pe lună” şi „Semănaţi tăieri, culegeţi haos”. O delegaţie a Sindicatului Pro Lex a intrat pentru negoceri la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.