Mânăstirea Sinaia, supranumită și catedrala Bucegilor!

De peste trei secole Mănăstirea Sinaia străjuieşte pitoreasca Vale a Prahovei, fiind situată în cadrul Masivului Bucegi, la poalele Muntelui Furnica, la altitudinea de 860 de metri, aproape de confluenţa râului Prahova cu pârâul Peleş, la 122 km. nord de Bucureşti şi la 49 km. sud de Braşov. Face parte din oraşul Sinaia şi are în imediata vecinătate vestitul Castel Peleş, reşedinţa de vară a familiei regale române între anii 1883-1947.
Valea Prahovei a fost încă din vechime un drum comercial între Braşov şi Ţara Românească, cea mai veche atestare documentară fiind din 1421, pe când Radu Vodă întărea privilegiile braşovenilor pe drumul Prahovei, la extremităţile acestui drum fiind cunoscute din 1593 o vamă veche la Câmpina şi una la Timiş.
Cât priveşte aşezările monahale, au existat în zonă încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea două mici schituri de lemn, care au pierit cu vremea, Sfânta Ana şi Sfântul Nicolae. Primul a fost reînfiinţat în 1995 de un vieţuitor de la Sinaia, Protos. Ioanichie.
Între 1690-1695, Spătarul Mihail Cantacuzino a ridicat mai jos de Schitul Sf. Nicolae o mănăstire din piatră şi cărămidă, pe care a numit-o Sinaia, „după asemenarea Sinaiei cei mari” (Mănăstirea Sfânta Ecaterina), pe care o vizitase în 1681. El a construit o biserică având hramul Adormirea Maicii Domnului (numită astăzi ,,biserica veche” sau ,,mică”) şi un patrulater înconjurător de chilii, în formă de cetate, cu dimensiunile 30/40 m., cu ziduri groase şi înalte, în care se încadrează şi paraclisul Schimbarea la Faţă.
Biserica veche are forma exteriorului în cruce latină (absidele în contur rectangular), unică în ţară. Alte însuşiri care dau bisericii acesteia o înfăţişare cu totul deosebită: forma profilelor, care sunt lucrate toate la fel şi înlocuiesc tradiţionalul ciubuc cu zimţi de cărămidă, de obârşie bizantină, apoi chenarele faţadelor, dreptunghiulare, cu flori zugrăvite al fresco de-a lungul lor şi lipsa îndătinatului brâu.
Pictura din pridvor şi pronaos este în cea mai mare parte cea originală, realizată de Pârvu Mutu Zugravul, pictorul preferat al Cantacuzinilor. Tabloul votiv îl reprezintă pe fondatorul mănăstirii, Mihail Cantacuzino, înconjurat de optsprezece copii (din care 12 adoptaţi), de prima soţie (Maria) şi de cea de a doua (Teodora), precum şi de alţi membri ai familiei Cantacuzino, la loc de frunte fiind fratele ctitorului, stolnicul Constantin Cantacuzino.
Din nefericire, biserica a fost incendiată în 1788, în timpul războiului ruso-austro-turc şi a fost rezugrăvită parţial în 1795 de pictorii care au refăcut şi paraclisul, Manole, Ioan şi Tudorache, astfel că din pictura originală se mai păstrează doar scenele din pridvor, tabloul votiv şi turla de pe naos (afară de Pantocrator).
Paraclisul «Schimbarea la Faţă» a fost construit în anul 1695 şi a fost pictat tot de Pârvu Mutu, în tehnica ,,al fresco”. Incendierea mănăstirii, în 1788 a afectat şi paraclisul, astfel că pictura a fost pe alocuri refăcută în 1792. În altar, la proscomidiar, se păstrează cu litere chirilice numele zugravilor care au realizat noua decorare a paraclisului, din tindă, pronaos şi naos şi parţial în altar şi la catapeteasmă: ,,Pomeneşte preote cucernice şi zugravii: Diacon Manole Zug., Ioan Zug., Tudorache Zug., Stanciu, Hristea, April 30. 1792”.

În prelungirea Paraclisului se găseşte cavoul lui Take Ionescu, bărbat de stat şi mare orator, născut în Ploieşti în 1858 şi decedat la Roma în 1922. A fost amenajat în 1923 şi împodobit cu fresce de Costin Petrescu. Fragmente din discursurile sale, rostite în Parlament, între 1908-1916, sunt reproduse de jur împrejurul criptei funerare.
Partea zisă ,,nouă” a mănăstirii a fost ridicată între anii 1843-1846, şi cuprinde două corpuri de chilii şi Biserica mare. Este construită în prelungirea părţii vechi a mănăstirii, şi formează un patrulater de aproximativ două ori mai mare decât cetatea veche.
Biserica mare, cu hramul «Sfânta Treime», a fost construită într-o primă formă, mai modestă decât cea de astăzi, în perioada anilor 1842-1846, în timpul stareţilor arhimandriţi Ioasaf şi Paisie, din fondurile mănăstirii. Pictura a fost realizată de D. Cătulescu.
Sub administraţia Eforiei Spitalelor Civile, care patrona averile mănăstirii, între anii 1897-1903 au avut loc mari lucrări de refacere, care au dat bisericii înfăţişarea actuală. Arhitectul George Mandrea, cel care a condus aceste lucrări, a îmbinat stilul brâncovenesc cu cel moldovenesc. Este în plan triconc, având 30 m. lungime, 15 m. lăţime şi peste 25 m. înălţime.
Pictura lui Cătulescu a fost înlocuită de una nouă, în stil neo-bizantin, în ulei mat pe fond aurit în imitaţie de mozaic, a danezului Aage Exner. În pronaos, este pictat întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme, Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian (1886-1893, 1896-1909), apoi regele Carol I (1866-1914), lângă o coloană din piatră ciobită care simbolizează regatul încă neîntregit al României; în partea cealaltă a uşii, regina Elisabeta (cunoscută şi sub pseudonimul literar de Carmen Silva) este pictată lângă singurul ei copil, prinţesa Maria, moartă în fragedă copilărie. Ultimul personaj este Mihail Cantacuzino, ctitorul părţii vechi a mănăstirii.
Mobilierul bisericii a fost sculptat în lemn de paltin şi stejar de Constantin Babic, ajutat de elevii săi de la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Iconostasul, mobilierul naosului, inclusiv tronurile regale, sunt aurite. Pe peretele din dreapta se păstrează epitaful brodat în mătase şi fir de aur între 1897-1900 de Anna Roth. Cele două icoane ruseşti din pronaos, Sf. Serghie şi Sf. Nicolae, sunt darul făcut de Ţarul Nicolae II stareţului Mănăstirii Sinaia, Nifon Arhimandritul, în 1903, cu ocazia botezului prinţului Nicolae, fiul Regelui Ferdinand (1914-1927). Biserica a fost electrificată în 1906.
Pe vremea stareţului Nifon Popescu, în 1892, pe latura sudică a incintei noi a fost adăugată clopotniţa, unde avea să fie instalat clopotul de 1700 kg., adus de la o altă ctitorie cantacuzină, Mănăstirea Colţea din Bucureşti. Are 15 m. înălţime şi baza cu laturile de 6 m.
Clădirea care adăposteşte în prezent muzeul Mănăstirii Sinaia a fost construită în anul 1846 prin grija vieţuitorilor mănăstirii aflaţi sub îndrumarea stareţului Paisie. Are 45 m. lungime şi a fost iniţial casă de oaspeţi. Între 1871-1883 arhondaricul Mănăstirii Sinaia a găzduit familia regală şi de aici erau supravegheate lucrările de la castelul Peleş, din apropiere.
Mai târziu, în anul 1895, cu ocazia aniversării a 200 de ani de când fusese construită biserica veche, în fosta reşedinţă regală a fost organizat şi deschis publicului spre vizitare muzeul Mănăstirii Sinaia. Realizat sub îndrumarea arhimandritului Nifon, stareţul mănăstirii din acea perioadă, acesta avea să fie primul muzeu religios din ţara noastră, funcţionând neîntrerupt până astăzi. Printre cele mai reprezentative obiecte expuse aici se numără Biblia de la Bucureşti (1688), cinci icoane de Pârvu Mutu (aprox. 1693), cruci de altar din secolele XVII-XIX, primele cărţi de muzică tipărite în limba română (Anastasimatarul şi Catavasierul, Ierom. Macarie, Viena, 1823). Despre icoana Sfintei Treimi a lui Pârvu Mutu, Nicolae Iorga spunea: ,,Un mare pictor a lucrat aici şi va trebui ca opera lui, bine reprodusă, să se găsească în toate casele noastre”.Broderiile din muzeu, realizate de Anna Roth, au fost duse şi în străinătate, la diferite expoziţii. Ele ,,au smuls admiraţia cunoscătorilor la Paris […] făcând fală atât posesorului cât şi confecţionistului”.
În perioada regalităţii, mănăstirea a crescut în importanţă, datorită vecinătăţii Castelului Peleş, reşedinţa regală de vară. Stareţii erau arhimandriţi mitrofori şi exarhi, iar familia regală participa deseori la slujbe. Aici se ţineau Te-Deum-urile legate de diferite aniversări ale familiei regale.
Dintre personalităţile care au trecut pragul mănăstirii Sinaia amintim pe Nicolae Bălcescu, Eliade Rădulescu şi Cristian Tell, care s-au refugiat pentru scurt timp aici după Revoluţia din 1848 şi au sădit un brad lângă vechiul paraclis, pe Badea Cârţan, care avea o cămară la mănăstire, unde ţinea cărţi, apoi pe George Coşbuc, Şt. O. Iosif, I.L. Caragiale, Al. Vlahuţă, George Enescu, Iancu Brezeanu, Nicolae Iorga, Geo Bogza, Marin Preda, Eugen Barbu şi mulţi, mulţi alţii. Mănăstirea Sinaia face parte din traseul turistic al mai tuturor delegaţiilor oficiale străine în ţara noastră, fiind vizitată de oameni de stat ca Gerald Ford, preşedintele SUA, în 1975, până la Prinţul Akishino al Japoniei, în 2009.
Obştea sinaită se mândreşte şi cu ierarhii de al căror nume este legată: P.S. Gherasim Rătescu, episcop al Buzăului între 1819-1824, ucenic al Sfântului Paisie de la Neamţ, a venit la Sinaia după moartea acestuia (a vieţuit aici aprox. între 1794-1819); P.S. Ilarie Teodorescu, episcop al Tomisului pentru doar patru luni, între iunie şi septembrie 1925, călugărit la Mănăstirea Sinaia în data de 4/17 aprilie 1923; P.S. Grigorie Comşa, episcop al Aradului între 1925-1935, tuns în monahism la Sinaia în 22 mai 1925; P.S. Andrei Magieru, episcop al Aradului între 1935-1960, călugărit la Sinaia în 1924; I.P.S. Irineu Mihălcescu, Mitropolit al Moldovei între 1939-1947, călugărit la Mănăstirea Sinaia în 30 octombrie 1936; P.S. Visarion Aştileanu, episcop-vicar patriarhal (1962-1969), a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sinaia în 1962, hirotonit arhiereu cu titlul Ploieşteanul, la 9 sept. acelaşi an, episcop-vicar al Mitropoliei Ardealului, cu titlul Răşinăreanul (instalat la 1 iunie 1969), apoi episcop al Aradului din 1973, unde a păstorit până la moarte, survenită pe 6 august 1984; I.P.S. Calinic Argatu, stareţ al Mănăstirii Sinaia între 1977-1981 şi hirotesit arhimandrit tot aici, arhiereu-vicar din 1985 la Episcopia Râmnicului şi Argeşului, cu titlul de Argeşeanul, episcop titular al Episcopiei Argeşului şi Teleormanului din 1990, apoi episcop titular al Episcopiei Argeşului şi Muscelului, din 1996, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului din septembrie 2009; I.P.S. Irineu Pop, vieţuitor în Mănăstirea Sinaia între 1978-1989, din 1990 episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului (devenită Mitropolie în 2005), cu titlul de Bistriţeanul, Arhiepiscop de Alba Iulia din 2011.
Mănăstirile s-au distins în secolele trecute mai ales prin activitatea culturală desfăşurată între zidurile lor de monahii iubitori de Dumnezeu. Mănăstirea Sinaia nu face excepţie, din rândul vieţuitorilor de aici remarcându-se stareţii arhimandriţi Iustin, ucenic al Sf. Paisie Velicicovski, Ioasaf şi Paisie, ctitorii bisericii mari, Nifon Popescu, cel care a restaurat biserica mare, a construit clopotniţa, a deschis muzeul, a înfiinţat corala şi a reorganizat biblioteca; Protos. Naum Râmniceanu (1764-1838) a fost dascăl de psaltichie, psalt, teoretician, istoric, teolog şi filolog şi a scris cea mai importantă operă a sa, Hronograful, la Sinaia, în 1810; Protos. Varlaam Barancescu (1808-1894), călugărit la Sinaia în 1836, este unul dintre cei mai importanţi compozitori de muzică bisericească din secolul al XIX-lea, ,,Îngerul a strigat’’ pe glasul III, compoziţia sa, fiind cântată în toate bisericile româneşti.
Studii recente au scos la iveală şi alte nume de monahi sinaiţi creatori de cultură: Ieromonahul Silvestru, un important copist de la începutul sec. al XVIII-lea, de la care, în Biblioteca Academiei Române, se păstrează cinci manuscrise; Meletie ieromonahul – traducător din greacă, venit de la mănăstirea Secu; monahul Dometie – copist printre altele a operei medievale Albina; monahul Neofit Ivanovici, ,,vestit dascal de musichie pe valea Prahovei”, de la care au rămas şase manuscrise de muzică psaltică şi mulţi alţii.
Mănăstirea Sinaia nu este doar una din cele mai importante obiective turistice din zonă, ci poartă mai departe tradiţia monahală a înaintaşilor, obştea de 12 vieţuitori, în frunte cu PC Arhim. Macarie Bogus, săvârşind toate slujbele după tipicul monahal. Alături de slujbe, preocuparea principală a sinaiţilor este studiul teologiei şi al muzicii bizantine. Au fost deja editate două CD-uri, cu titlul ,,Cântări în Postul Mare” şi ,,Cântări în cinstea Maicii Domnului”. Site-ul nostru, www.manastireasinaia.ro, cuprinde informaţii amănunţite, imagini şi video-clipuri, pentru cei care doresc să afle şi pe această cale despre acest loc binecuvântat.

Surse: wikipedia, protoieriacampina.ro; crestinortodox.ro;