Craiova și Steaua au terminat la egalitate
CS U Craiova şi Steaua au terminat la egalitate, 0-0, pe terenul execrabil al stadionul „Extensiv”. Roş-albaştrii n-au reuşit să marcheze, deşi au avut un om în plus timp de 40 de minute.
Oltenii au început în atac şi după 20 de minute de joc, Briceag a scăpat de marcajul lui Papp şi a trimis din 9 metri în plasa laterală. După trei minute, Brandan a văzut primul cartonaş galben al partidei, iar la cinci minute de la startul reprizei secunde a fost avertizat pentru a doua oară şi trimis la vestiare, informează Romaniatv.net.
În minutul 80 şi-a făcut debutul în tricoul roş-albastru Gabi Tamaş, care a intrat în locul lui Rusescu şi fost folosit ca mijlocaş la închidere. Cu cinci minute înainte de final, Popa a fost găsit bine în careu, dar şi-a făcut greşit preluarea şi n-a reuşit să şuteze cum şi-ar fi dorit.
În ultimele secunde ale partidei, Acka l-a jenat pe Ţucudean în propriul careu, dar arbitrul n-a schiţat nici un gest.