Dan Diaconescu află miercuri dacă merge la închisoare!
Magistraţii Curţii de Apel decid miercuri dacă Dan Diaconescu, fostul candidat la preşedinţia României, merge la închisoare în dosarul în care acesta a fost acuzat de şantaj.
Procurorii au cerut majorarea pedepsei de trei ani la care Diaconescu a fost condamnat de o instanță inferioară, informează Romaniatv.net. Diaconescu este acuzat că ar fi ameninţat un primar din Arad că va face publice anumite informaţii şi l-ar fi şantajat. Primarul trebuia să îi dea lui Dan Diaconescu 200.000 euro pentru a nu face dezvăluiri compromiţătoare.
Dan Diaconescu a fost condamnat în prima instanţă la 3 ani de închisoare cu executare, însă judecătorii de la Curtea de Apel vor da o decizie definitivă. În urmă cu 4 ani a fost arestat preventiv 29 de zile în acest caz, dar ulterior a fost eliberat.