Baletul ”Cenuşăreasa”, la Opera Comică pentru Copii

Baletul ‘Cenuşăreasa’ va fi prezentat pe scena Operei Comice pentru Copii, pe 28 martie, în cadrul campaniei Uniunii Teatrale din România ‘Artişti pentru artişti’.

Regia şi coregrafia spectacolului sunt semnate de Corina Dumitrescu.’Sufletele sensibile dobândesc vigoare împreună. Participăm cu bucurie la acest demers socio-cultural, având convingerea că împreună, prin actul artistic, putem aduce un zâmbet pe chipul, dar şi în sufletul unor artişti, aceşti copii frumoşi ai templului pe care, uneori, îl numim teatru’, afirmă soprana Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Campania Naţională ‘Artiştii pentru artişti’ a fost iniţiată în anul 2002, cu scopul sensibilizării publicului în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici, cu probleme de existenţă şi sănătate din toată ţară. Campania are loc anual, în intervalul martie – aprilie, definit ca o perioadă a solidarităţii teatrale, întrucât data de 27 martie este consacrată Zilei Mondiale a Teatrului.

‘Prietenii adevăraţi, precum este doamna Felicia Filip, sunt cei care îţi oferă cele mai frumoase şi calde surprize. Gentilă şi frumoasă la suflet cum este şi în fiinţă, mi-a făcut o mare bucurie când m-a sunat şi mi-a propus ca şi Opera Comică pentru Copii să joace un spectacol în beneficiul Campaniei ‘Artiştii pentru artişti’. Bun venit în familia UNITER’, spune Ion Caramitru, preşedintele UNITER.

Biletele se pot achiziţiona în reţeaua bilete.ro, la magazinele Inmedio şi Germanos, la oficiile Poştei Române din Bucureşti, la casieria Sălii Radio şi la cea de la Palatul Copiilor. Cu o oră înaintea începerii spectacolului – în limita locurilor disponibile – biletele se pot procura şi de la casa Operei Comice pentru Copii (Calea Giuleşti nr. 16).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.