Bacșișul ar putea fi introdus pe bonul fiscal
Veste proastă pentru chelneri, taximetrişti sau curieri. Venitul lor s-ar putea diminua după ce reprezentanţii IMM-urilor au cerut ca bacşişul să fie inclus pe bonul fiscal, în noul Cod Fiscal.
Bacşişul ar putea deveni o sursă de venit impozabil, spun specialiştii. Mai mult, măsura ar rezolva o problemă des întâlnită mai ales la restaurante. Asta pentru că, datorită bacşişului lăsat de client, valoarea încasărilor este mai mare decât ceea ce înregistrează casa de marcat, potrivit evz.ro.
În plus, susţine mediul de afaceri, includerea acestui venit pe nota de plată ar rezolva și problema clientului care nu poate plăti bacșișul cu cardul. Propunerea a fost înaintată Ministerului de Finanţe.