Radu Mazăre nu va mai candida la Primăria Constanței
Radu Mazăre a părăsit marți seara sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, declarând la ieșire că este obosit și că în mod categoric nu va mai candida la Primăria Constanța.
„I-am spus la sfârșit judecătoarei, în ultimul cuvânt, că oricum am obosit și foarte curând voi renunța la primărie, pentru că m-am săturat să răspund în continuu la fel de fel de lucruri la care am fost și de care sunt acuzat”, a spus Mazăre, informează Agerpres.
Întrebat de jurnaliști dacă este sigur că nu va mai candida la primărie, edilul a răspuns: „categoric”. Răspunzând unei alte întrebări, Radu Mazăre a spus că a stat în arestul Poliției într-o celulă care nu era renovată, însă oamenii de acolo au avut un comportament care este în regulă. De asemenea, Radu Mazăre a fost întrebat dacă s-a întâlnit în arest cu președintele ANI, Horia Georgescu, și dacă are să îi reproșeze ceva acestuia. „Nu. Dar chiar dacă m-ași fi întâlnit, nu cred i-aș fi reproșat ceva. Și în perioada comunistă, după ce au fost chinuiți foarte multă vreme, i-au iertat pe toți”, a spus Mazăre.
Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare pe cererea DNA de arestare preventivă a lui Radu Mazăre, acuzat de trei infracțiuni de luare de mită, două de conflict de interese și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În același dosar, DNA cere arestarea preventivă și a omului de afaceri Sorin Strutinsky, arestat în altă cauză, pentru trei infracțiuni de complicitate la luare de mită. Potrivit unor surse judiciare, în dosarul lui Radu Mazăre este cercetat penal și deputatul PSD Eduard Martin.
DNA precizează că, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.
„Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008-2014, Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și instituția publică condusă de Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei — cca 335 milioane de euro”, precizează DNA.
Potrivit sursei citate, în perioada noiembrie 2006-2013, edilul Constanței a participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.