Lecții șocante în manualele de religie

În timp ce la clasele mici elevii învaţă din manualele de religie cu frica de păcat şi pedeapsă, la clasele mai mari se predă despre păcatul avortului, abstinenţă până la căsătorie, adulter.

Liceenii află din manualele de religie că este un mare păcat să începi viaţa sexuală înainte de căsătorie, iar avortul este un păcat capital, potrivit adevarul.ro.

În manualul de religie de clasa a XII-a, adolescenţilor le este relatată întâmplarea unei tinere care a recurs la o întrerupere de sarcină, autorii insistând asupra „urmărilor sufleteşti”. „Îmi revine mereu în memorie imaginea micului embrion de şapte centimentri lungime care dădea din mâini şi din picioruşe”.

Din cauza avortului, tânăra din povestea relatată elevilor de clasa a XII-a, pierzându-şi liniştea interioară, a început să îşi procure droguri pentru „a-şi năuci mintea” şi „a devenit dependentă de ele”. „Am vrut să-mi trăiesc viaţa. Dar datorită avortului, am pierdut-o. Mi-am pierdut liniştea interioară, bărbatul cu care urma să mă căsătoresc, primul meu copil. Îmi voi procura droguri care să-mi năucească mintea şi voi deveni dependentă de ele”, spune tânăra.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.