Ucraina intră în faliment
Probabilitatea intrării Ucrainei în „default” financiar asupra datoriei publice este de aproape 100%.
Agenţia de notaţie financiară Moody’s a retrogradat marţi ratingul Ucrainei, considerând aproape inevitabilă intrarea în incapacitate de plată la sfârşitul negocierilor asupra datoriei angajate de Kiev cu creditorii săi, informează AFP. ‘Probabilitatea… intrării în default asupra datoriei publice este de aproape 100%’, scrie agenţia în comunicatul ei, retrogradând ratingul de ţară la ‘Ca’, la o treaptă de intrarea în incapacitate de plată.
Din 12 martie, Kievul a început negocieri cu creditorii săi privaţi şi publici, cu scopul de a reduce obligaţiile financiare cu 15 miliarde de dolari în timp ce un plan de ajutor internaţional urmează să ajungă la 40 miliarde de dolari.