Rusia acordă o atenție deosebită propagandei pe internet
Sute de bloggeri ruși sunt plătiți de Moscova pentru a inunda internetul cu comentarii antioccidentale și pro-Kremlin, scrie joi publicația The Guardian, care publică mărturiile a doi astfel de informaticieni care au lucrat în cadrul unei structuri specializate.
Activitatea lor se desfășura la Sankt-Petersburg, într-o clădire de patru etaje pe care scria ‘Business centre’, în realitate sediul unei armate secrete de ‘troli’, adică informaticieni a căror misiune este să posteze pe forumurile, chaturile și rețelele de socializare din Rusia și străinătate, precum și în secțiunile de comentarii ale publicațiilor occidentale, în special idei ce pun într-o lumină favorabilă Kremlinul, informează Agerpres.
Cei doi informaticieni intervievați de The Guardian descriu un regim draconic în respectiva instituție, de exemplu ei primind amenzi dacă întârziau chiar și câteva minute sau dacă nu își atingeau targetul de postări, în timp ce salariul de circa 45.000 de ruble (790 de dolari) le-a fost plătit mereu neoficial, nefiind angajați cu forme legale, singurul document semnat fiind un angajament de confidențialitate. Ei nu aveau voie să dezvăluie niciunuia dintre prieteni cu ce se ocupă, iar pe rețelele de socializare unde activau foloseau doar pseudonime. Activitatea se desfășoară în grupuri de circa 20 de ‘troli’, iar fiecare grup este controlat de trei editori, care verificau postările și percepeau amenzi dacă acestea nu se conformau criteriilor ideologice sau erau făcute cu copy-paste.
Vizualizarea postărilor arată strategia urmărită. Astfel, postări despre subiecte diverse si fără tentă politică, precum ‘cele mai frumoase 20 de castele din Europa’ sau ‘indicii că nu te întâlnești cu fata potrivită’ sunt intercalate printre postări despre Ucraina ori care sugerează că liderul opoziției ruse, Alexei Navalnâi, este corupt. Instrucțiunile despre postările politice sunt date în fiecare dimineață, având denumirea de ‘sarcini tehnice’, în timp ce ‘postacii’ au deplina libertate să le aleagă pe cele apolitice.
Dar ‘cel mai înfricoșător lucru este că, atunci când vorbești cu prietenii, observi că ei repetă ceea ce ai văzut în sarcinile tehnice și îți dai seama că toate acestea chiar au avut efect’, mărturisește unul dintre informaticienii care s-au confesat publicației britanice.
Celălalt, care a activat într-o secție specializată pe moderarea pe chat, notează că activitatea acesteia se desfășura în grupuri de câte trei ‘postaci’, dintre care primul lansa o temă de discuție ori posta un link, iar ceilalți porneau mai departe propaganda folosind linkuri cu articole favorabile Kremlinului sau cu pamflete la adresa liderilor ucraineni ori occidentali. Uneori aceștia sunt înfățișați și în imagini prelucrate cu Photoshop, astfel încât să li se evidențieze punctele slabe ori să-i arate în ipostaze umilitoare, cum ar fi președintele ucrainean Petro Poroșenko mergând târâș în timp ce afirmă ‘ne pregătim pentru integrarea europeană’.
Fiecare ‘sarcină tehnică’ de acest fel are și o ‘concluzie’ pe care participanții la discuțiile online trebuie în mod obligatoriu să o citească pentru ca propaganda să-și atingă scopul. ‘Majoritatea experților sunt de acord că SUA încearcă în mod deliberat să slăbească Rusia, iar Ucraina este folosită pentru atingerea acestui scop (…) Dar țara noastră nu va permite realizarea planurilor americane și vom lupta pe scena internațională pentru suveranitatea noastră’, este un exemplu de ‘concluzie’.
‘Postacii’ care lucrează în această structură sunt împărțiți în proporții aproximativ egale între cei care chiar cred în ceea ce fac și cei care au venit acolo doar pentru că au nevoie de bani, susține unul dintre cei doi informaticieni, care a părăsit respectivul centru după ce a lucrat acolo două luni. Însă nu se știe dacă, în afara așa-zisului ‘Business centre’ din Sankt Petersburg, în Rusia mai există și altele asemănătoare.