Iranul pune condiții pentru semnarea acordului nuclear
Iranul a cerut ridicarea tuturor sancțiunilor economice la adresa sa chiar din prima zi a aplicării unui eventual acord cu marile puteri pe marginea programului său nuclear, a afirmat joi președintele Iranului, Hassan Rohani, în contextul în care incertitudinile cu privire la această chestiune persistă, informează AFP.
‘Nu vom semna niciun acord dacă sancțiunile economice nu vor fi total anulate, chiar în ziua aplicării acestuia’, a declarat Rohani, în timpul unui discurs susținut cu prilejul Zilei naționale a tehnologiei nucleare și transmis de televiziunea iraniană de stat.
Iranul și țările grupului 5+1 (China, SUA, Franța, Marea Britanie, Rusia și Germania) au încheiat săptămâna trecută, la Lausanne, un acord-cadru, preludiu pentru un acord final, ce ar urma să fie semnat până la sfârșitul lui iunie și care conține toate detaliile tehnice și juridice.
Acest document de etapă de patru pagini fixează parametri asupra punctelor-cheie ale negocierilor: îmbogățirea uraniului, controlul și inspecțiile, sancțiunile și durata acordului.
Însă calendarul ridicării sancțiunilor constituie unul dintre subiectele pe marginea cărora persistă dezacorduri între părți. Țările occidentale, cu SUA în frunte, doresc o ridicare progresivă a sancțiunilor, pe măsură ce angajamentele Iranului vor fi verificate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), jandarmul nuclear al ONU.