Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte

În noaptea de Înviere, credincioşii obişnuiesc să meargă la biserică, să ia lumină şi să cânte Învierea Domnului. Oamenii aduc acasă „lumina” – lumânarea aprinsă direct de la cea aprinsă de părinte în Altar – , unii obişnuiesc să facă o cruce mică pe pragul de sus al uşii gospodăriei sau pe peretele dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, iar cei mai mulţi păstrează lumânarea de la Paşte şi o aprind peste an, în cazul unor mari necazuri, boli sau în situaţia unor feneomene meteo extreme.

O credinţă larg răspândită în România este aceea că cei care pleacă din această lume în ziua de Paşti merg direct în rai, porţile acestuia fiind deschise în această zi, şi, de asemenea, având în vedere că cerurile se deschid, sufletele răposaţilor se întorc acasă, pentru a-i proteja pe cei dragi.

De asemenea, cei născuţi în ziua de Paşte se spune că vor avea o viaţă luminată şi plină de noroc.

Masa de Paşte este construită în jurul preparatelor din carne de miel – ciorbă, friptură sau drob – simbolul Mântuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.

Un alt simbol al sărbătorii îl reprezintă Pasca preparată de obicei sâmbăta dimineaţa, care este dusă spre sfinţire la biserică la slujba de Înviere, alături de coşul bucatelor preparate pentru sărbătoare. A doua zi dimineaţa, unii credincioşi, mănâncă din sfânta Pască în loc de anafură sau Sfintele Paşti.

Se spune că de Înviere este bine ca oamenii să fie îmbrăcaţi cu o haină nouă, care ar simboliza purificarea.

De asemena, nu este bine ca de Înviere să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce somnolenţă, ghinion sau recolte slabe.

În ziua de Paşti se mai spune că nu e bine să se consume oul cu sare, fiindcă autorul va transpira tot anul, iar Pasca, sau anafura sunt considerate tămăduitoare dacă se păstrează peste an bucăţele din acestea.

Tot legat de ou, se spune că masa de Paşti trebuie să se începă cu consumul unui ou, existând credinţa că astfel trupul va fi sănătos întreg anul, apoi peşte – pentru a fi sprinten precum acesta – şi mai apoi pasăre – pentru a fi uşor ca aceasta.

O altă tradiţie arată că dacă în ziua de Paşti prima persoană care intră în gospodărie este bărbat, acolo va exista noroc peste an.

Acestea sunt tradiţii şi obiceiuri larg răspândite la nivelul ţării în comunitatea creştin-ortodoxă.

În afara acestora există tradiţii particulare întâlnite în anumite regiuni geografice sau în anumite comunităţi.

Spre exemplu, în Moldova, în noaptea de Înviere, după slujba de la miezul nopţii, credincioşii obişnuiesc să însoţească momentul Învierii prin pocnitori care semnifică alungarea spiritelor rele.

Coşul de bunătăţi care se duce la sfinţit la biserică este pregătit strict după cele transmise din moşi-strămoşi: aici sunt aşezate, alături de bucate, seminţe de mac, sare, zahăr, făină, ceapă şi usturoi – simbolurii ale bucuriei de peste an. Deasupra acestei farfurii se aşează pasca, şuncă, bani, flori, sfeclă roşie cu hrean şi ouăle roşii. De asemenea, coşul este acoperit un pled cusut cu modele specifice zonei.

Există o simbolistică specifică pentru sfinţirea celorlalte componente ale coşului cu bunătăţi: macul este aruncat în râu pentru a alunga seceta, sarea aduce belşug peste an, zahărul sfinţit este element tămăduitor pentru vitele bolnave, ceapa şi usturoiul au rol de protecţie împotriva insectelor, făina se presară pe câmp pentru ca rodul grâului să fie cel aşteptat.

Tot în Moldova există tradiţia ca fetele nemăritate să meargă la biserică şi să spele clopotniţa cu apă neîncepută, iar dimineaţa trebuie să se spele cu aceasta pe faţă existând credinţa că astfel vor fi curtate de băieţii „de însurat” din localitate. La rândul lor, flăcăul care iubeşte o fată nemăritată trebuie să meargă la casa acesteia şi să-i ofere un ou roşu.

În unele zone din Moldova există tradiţia ca în dimineaţa Învierii, preotul să meargă el pe la casele oamenilor – aşezaţi în formă de cerc, cu lumânări aprinse – pentru a sfinţi coşul cu bucatele pascale.

În zona Bihorului, există o tradiţie care arată că oul împodobit de Paşte prevesteşte norocul: dacă după 40 de zile acesta nu se strică, atunci persoana va fi norocoasă.

Tot în această zonă, în Joia Mare, se aprind focurile sacre ale Învierii în cimitire şi tot în această zi există obiceiul de a arunca ouă la ţintă.

La încondeierea ouălor în Joia Mare, bihorenii folosesc un instrument specific numit „bijorca”.

În Apuseni, femeile merg la cimitir în noaptea Învierii să aprindă lumânări la morminte, iar prima zi de Paşte începe cu împărtăşania cu pască, după ce credincioşii se spală cu apă în care a fost pus un ou roşu, o monedă de aur şi urzică.

Tot în Apuseni, în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce la cimitir şi este păzită de feciori. Este simbolul luptei între „hoţi” şi „păgubaşi”, iar cei care pierd sunt datori cu un „ospăţ”, pregătit fie de cei care au încercat să fure toaca şi nu au reuşit, fie de cei care nu au fost în stare să o păzească.

În Ţara Bârsei, există obiceiul – din Duminica Tomii – „Junilor Braşovului” – în care grupuri de tineri, asemănătoare colindătorilor sau căluşarilor, strâng ouă de la tinerele fete, după care, la Pietrele lui Solomon – aflate în zona Şcheii Braşovului – la picnic, încep diferite concursuri.

În zona Valea Arieşului există obiceiul „rostogolitului ouălor” care sunt lăsate să cadă spre o gaură din pământ.

În zona Lăpuşului din Maramureş, în duminica Paştelui copiii merg la prieteni şi la vecini – iar pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru că în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului – şi anunţă Învierea Domnului, iar fiecare gazdă dăruieşte câte un ou roşu.

În satele din Transilvania, în prima zi de Paşte, băieţii merg la udat cu parfum la casele fetelor de măritat, „ca să nu se veştejească” – obicei care semnifică înflorirea şi fecunditatea – , iar fetele îi răsplătesc cu ouă roşii, sau cozonac.

În zona judeţului Călăraşi, coşul pascal pentru sfinţit conţine, pe lângă bucate, şi un cocoş alb, existând tradiţia ca atunci când cocoşul cântă să însemne că Hristos a Înviat, iar cel mai norocos este acela al cărui cocoş cântă primul. După slujbă există obiceiul ca toţi cocoşii să fie dăruiţi oamenilor săraci.