România poate deveni furnizorul de produse ecologice al Europei

România poate deveni furnizorul de produse ecologice al Europei pentru că are cantitatea cea mai mică de azot utilizată la hectar, aceasta fiind de peste 20 de ori mai mică decât în Olanda, a declarat, sâmbătă, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Botănoiu, la Festivalul ECO organizat la Muzeul Satului din Capitală.

„Investițiile foarte bine dirijate în sector, cu urmărirea efectelor și cu corectarea lor în timp, ne va permite să fim, și aș spune, nu grânarul Europei, ci furnizorul de produse eco al Europei, pentru că avem cantitatea cea mai mică de azot utilizată la hectar. Noi discutăm de 30 kilograme la hectar în agricultura mare, în condițiile în care în Olanda sunt 600 kg/ha. Faceți raportul și o să constatați de ce fiecare străin care vine în România vorbește frumos, mănâncă sănătos, se îndrăgostește de aceste produse și spune: ‘România este minunată’, a spus Botănoiu.

În opinia acestuia, 85% din tot sectorul agricol din România înseamnă agricultură „aproape de maxim din punct de vedere al calității”.

„Agricultorii români sunt selectivi și niciodată nu o să vedeți că vor folosi în exces unul sau altul dintre produsele chimice de sinteză. Agricultura eco este un sector care va avea o creștere, este unul de perspectivă. Agricultorii au început să își integreze și diversifice producția, au început să nu mai vândă miere în vrac și grâu ca materie primă și să vândă mai mult produse procesate, să adauge valoare”, a subliniat secretarul de stat în MADR.

Acesta a precizat că exporturile din agricultura ecologică au ajuns anul trecut la 60 de milioane de euro, de la 1,5 milioane de euro în 2010, însă exporturile s-au bazat mai mult pe materie primă.

„Dacă în 2010, când agricultura ecologică a început să se manifeste aveam exporturi de 1,5 milioane de euro, azi am ajuns la 60 de milioane de euro, dar din păcate acest export se referă numai la materie primă. În viitorul PNDR am prevăzut însă instrumente care să integreze producția și să adăugăm valoare pe fiecare produs în parte. Ne bucură și că de la 3.000 de operatori în sistem acum avem 15.000, dar și că am ajuns de la 3.000 hectare la 30.000 hectare cultivate eco. (…) Cred însă că mai avem multe de făcut în ceea ce privește îmbunătățirea acestui mediu, a măsurilor de susținere ca să avem o agricultură ecologică competitivă, să avem astfel de produse în special pe piața românească și pe urmă pe piața europeană și internațională. Dacă vom avea aceste lucruri cu valoare adăugată mare și noi vom fi mai bogați și vom da subvenții mai puține”, a menționat reprezentantul Ministerului Agriculturii.

În opinia acestuia, dacă agricultura, în general, nu va mai exista la nivel mondial, „va dispărea și țăranul din specia numită om și atunci vom discuta numai de niște maimuțe îmbrăcate în costum”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.