BCE vrea teste de stres și pentru instituțiile financiare nebancare

Testele de stres nu ar trebui rezervate doar băncilor, ci ar trebui să se aplice și marilor instituții financiare nebancare din zona euro, pentru întărirea integrității sistemului financiar din regiune, a declarat, luni seara, vicepreședintele Băncii Centrale Europene, Vitor Constancio, transmite Reuters.

Băncile europene au fost supuse anul trecut unor teste de stres pentru a întări sistemul financiar în fața unor eventuale crize economice, în condițiile în care BCE a preluat și atribuțiile de supervizor al celor mai mari bănci din zona euro. Aceste teste sunt văzute ca un prim pas spre un control mai coordonat al sistemului financiar integrat din zona euro. Planurile Comisiei Europene prevăd o uniune a piețelor de capital din cele 28 de state membre ale UE.

Potrivit lui Vitor Constancio, pentru ca uniunea piețelor de capital să aibă succes, este important ca instituțiile financiare nebancare de importanță sistemică, de genul companii de asigurări, fonduri de investiții și de pensii, ar trebui să fie și ele supuse unor teste de stres similare celor la care au fost supuse băncile.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.