Udrea a ajuns la Târgșor

Fostul ministru Elena Udrea, trimisă în judecată în dosarul „Gala Bute”, a ajuns, joi, din Arestul central al Poliției Capitalei la Penitenciarul de Femei Târgșor, unde va sta, pentru început, în carantină.

Potrivit procedurilor, Udrea va sta, pentru o perioadă de 21 de zile, în secția de carantină și observație a centrului de detenție, după care va fi transferată în cea de arest preventiv.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA în dosarul ‘Gala Bute’ la data de 21 aprilie, ea fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În același dosar au mai fost deferiți justiției fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu—administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu—fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia—fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu—fost director al Companiei Naționale de Investiții și Dragoș Marius Botoroagă—administratorul unei societăți comerciale.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.