Tupeu: Atanasiu spune că declarațiile au fost scoase din context!
Vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a declarat luni că declarațiile apărute în spațiul public, referitoare la fuziunea vechiului PNL cu PDL, că afirmațiile respective au fost făcute într-un spațiu privat și că au fost scoase din context.
”Îmi pare rău că în România nu se întamplă ca în restul Europei, că discuții private nu sunt discuții private. Ați dat niște frânturi de 1-2 minute dintr-o discuție de o oră și jumătate. Îmi pare rău dacă din frânturi s-a dedus ca vrem o scindare a partidului. Am fost primul lider care a propus fuziune celor două partide. Am susținut fuziunea pâna s-a înfăptuit. Ar fi culmea să doresc spargerea partidului. Adversarii PNL sunt în afara partidului, nu în interiorul partidului”, a declarat Teodor Atanasiu.
”Ceea ce am spus acolo îmi asum. Am spus în anumite contexte, nu în cele date de dumneavoastră. Îmi mențin afirmațiile că toate deciziile PNL vor fi susținute de mine. Și decizia PNL este că dacă vom face un guvern mâine, premierul va fi Cătălin Predoiu. Recunosc stenogramele ca veridice, dar nu recunosc contextul. Nu trebuie să dau nicio explicație pentru un anumit context din spațiul privat. Colegii mei știu din ce context a fost scoasă. Am discutat cu colegii foarte clar în ce context au fost declarațiile. Nu o să dezbat acele discuții în spațiul public”, a mai spus liberalul.