Gabriel Cotabiță dă semne de revenire

Ultimele controale efectuate de medicii de la Spitalul Floreasca readuc speranţa în familia lui Gabriel Cotabiţă (59 de ani). Artistul este de aproape o săptămână în comă iondusă medicamentos, însă se pare, potrivit unor surse medicale, că solistul are reflexe, ceea ce înseamnă cu există şanse ca el să-şi revină.

Aceste declaraţii demonstează tot ce s-a vehiculat în ultimele zile despre starea de sănătate a cântăreţului.

Gabriel Cotabiţă este în continuare în stare gravă, dar stabilă, după cum s-au pronunţat medicii. Extrem de rezervaţi în a face pronosticuri, cadrele medicale au explicat însă că la ultimul control amănunţit, artistul care a suferit un stop cardio-respirator vinerea trecută ( 8 mai), a avut reflexe. Cu alte cuvinte, artistul nu este în moarte cerebrală, aşa cum s-a vehiculat în ultimele zile, ci creierul lui are activitate. Cu toate acestea ultimul examen RMN  a scos la iveală faptul că artistul are „leziuni cerebrale foarte grave”.

Gabriel Cotabiţă se află internat în Secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca, fiind în status post stop cardio-respirator, resuscitat şi necesitând ventilaţie mecanică. Artistul este în stare gravă dar stabilă, anunţa, luni, un comunicat al Spitalului Floreasca. Aceleaşi surse medicale au explicat că reacţia organismului se poate vedea în cazul în care artistul at fi deconectat de la aparate, însă o decizie despre când se va întâmpla acest lucru nu se ştie când va fi luată cu exactitate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.